A avut loc recepția la terminarea lucrărilor la drumul de interes raional L – 508 și la podul situat pe drumul raional L – 500
5 decembrie 2024
Consiliul raional Ialoveni informează că, la data de 4 decembrie, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor la drumul de interes raional L – 508, drum de acces spre drumul regional G – 110 Cărbuna, precum și la podul situat pe drumul raional L-500, la intrarea în satul Budăi, comuna Țipala, unde au fost executate lucrări de reparație.
Comisia de inspectare a lucrărilor de reparație, condusă de președinta raionului, Natalia Eremia, și creată în baza Dispoziției nr. 148-g a mers la fața locului și a verificat calitatea executări lucrărilor la ambele obiective.
Compania care a executat lucrările, în urma câștigării licitației – C.S. „Dromas – Cons” S.R.L. urmează să prezinte procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în conformitate cu prevederile legale.
Precizăm că, lucrările de reparație de interes raional L – 508, drum de acces spre drumul regional G – 110 Cărbuna și la podul situat pe drumul raional L-500, la intrarea în satul Budăi, comuna Țipala au început în luna septembrie.
Pe drumul de interes raional L – 508 au fost asfaltați 5 200 de metri pătrați (circa 870 de metri liniari), au fost consolidate acostamentele cu piatră spartă și aplicat marcajul rutier longitudinal și transversal cu vopsea pe suprafața carosabilului, iar la Budăi a fost consolidat podul, s-a decapitat asfaltul vechi, prin așternerea unui strat de piatră spartă prin metoda împănării și s-a aplicat un nou înveliș asfaltic.
Lucrările de reparație a drumului de interes raional L – 508, drum de acces spre drumul regional G – 110 satul Cărbuna și cele la podul situat pe drumul raional L-500, la intrarea în satul Budăi, comuna Țipala au fost efectuate din resursele financiare ale Fondului rutier al raionului Ialoveni, în conformitate cu planul de întreținere și reparație a drumurilor de interes raional.