De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost organizat Concursul raional de frumusețe „Missis Ialoveni 2024”

2 octombrie 2024

În contextul marcării Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, la 1 octombrie, pe scena Casei raionale de cultură „Andrei Ungureanu”, a avut loc Concursul raional de frumusețe „Missis Ialoveni 2024”, organizat de Organizația Teritorială Ialoveni a Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, în colaborare cu Consiliul raional Ialoveni, și Asociația Obștească „Eco-Răzeni”.

La festivitate au participat administrația raionului Ialoveni – președinta Natalia Eremia și vicepreședintele Petru Beregoi, Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Frunze, reprezentanta Asociației „ASTRA” din Alba Iulia, România – Maria Cioica, președintele Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, Vlad Lupașcu, primarii localităților raionului, consilieri raionali și organizațiile pensionarilor din localitățile raionului.

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a adresat un mesaj de gratitudine persoanelor în etate, în semn de recunoștință pentru experiența bogată și înțelepciunea manifestată în educarea tinerei generații, pentru munca și dedicația depusă pe tot parcursul vieții pentru dezvoltarea societății. Totodată, a venit cu îndemnul „ca toți împreună să susținem parcursul european al Republicii Moldova, pentru că merităm să trăim o viață decentă”.

La Concursul raional de frumusețe „Missis Ialoveni 2024” au participat nouă doamne: Vera Obeziuc din Ialoveni, Aculina Gorea din Costești, Tatiana Ungureanu din Dănceni, Lucia Untilă din Țipala, Maria Puică din Răzeni, Maria Luchița din Bardar, Ecaterina Leu din Zîmbreni, Silvia Stegărescu și Iulia Bulgac din Ialoveni.
Cele nouă concurente au fost antrenate într-o competiție ce a cuprins cinci probe: salutul și povestea vieții, prezentarea frumuseții corpului, testul de inteligență cu întrebări din literatură, muzică, sport, istorie și geografie, defilarea în costum de gală și recital de poezie.

După ce comisia de jurizare a totalizat rezultatele, cel mai mare număr de puncte l-a acumulat doamna Silvia Stegărescu din orașul Ialoveni, care a fost desemnată laureată a titlului „Missis Ialoveni 2024”. Pe locul II s-a clasat doamna Maria Puică din comuna Răzeni, iar pe locul III – doamna Tatiana Ungureanu din Dănceni. Participantele s-au învrednicit de cadouri și flori din partea organizatorilor.

La finele evenimentului, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a decernat celor nouă concurente vouchere pentru o excursie la Combinatul de Vinuri de Calitate Mileștii Mici, în semn de înaltă apreciere pentru prestația înaltă și valorile estetice de care au dat dovadă în cadrul concursului raional de frumusețe.

Sărbătoarea a culminat cu spectacolul muzical susținut de Ansamblul etnofolcloric „Ialoveneanca”, conducător artistic Grigore Vîrlan, Ansamblul etnofolcloric „Haiducii”, conducător artistic Gheorghe Matei, cântăreața de muzică ușoară Ludmila Pamujac și interpreții Petru Iosipoi și Valeriu Mocanu.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată anual la data de 1 octombrie.

127 afișări