Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ialoveni
22 iulie 2024
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a întreprins astăzi, 22 iulie, o vizită de lucru în raionul Ialoveni, unde a avut o întrevedere cu conducerea raionului, primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate.
În cadrul discuțiilor desfășurate în sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, primarii și-au expus problemele cu care se confruntă și au solicitat intervenția și suportul Președintelui Parlamentului în soluționarea lor.
Vizita a continuat la Complexul sportiv Nimoreni, care a fost construit cu suportul Programului Național ,,Satul European” din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Domnul Președinte al Parlamentului a vizitat Galeria colecțiilor ,,Petru Costin” a Consiliului raional și Fabrica de biscuiți ,,Buffy Cookies” din satul Suruceni.
Vizita speakerului Igor Grosu s-a încheiat la Gimnaziul ,,Mitropolit Gurie Grosu”, unde a fost desfășurat un dialog constructiv cu colectivul de cadre didactice și cu locuitorii satului Nimoreni despre prioritățile de dezvoltare social-economică și avantajele integrării europene a Republicii Moldova.
Această vizită confirmă eforturile depuse de conducerea Republicii Moldova pentru dezvoltarea localităților raionului Ialoveni.