Fermierii din localitățile raionului au fost instruiți la capitolul granturilor pentru finanțarea infrastructurii de irigare

15 iulie 2024

Agricultorii din localitățile raionului Ialoveni și din raioanele: Strășeni, Hîncești, Anenii Noi și Criuleni au participat, astăzi, 15 iulie, în sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, la cursul de instruire pentru fermieri cu tematica ,,Optimizarea siguranței și productivității în agricultură: soluții financiare și finanțare pentru infrastructura de irigare”, organizat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în colaborare cu Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

În deschiderea lucrărilor atelierului, directoarea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală, Olesea Cojocaru, a vorbit despre beneficiile protecției financiare pentru fermieri.

Șefa Secției formare și consiliere, Mariana Popa, a realizat o prezentare despre instrumentele esențiale de protecție financiară pentru sectorul agricol și managementul riscurilor în agricultură.

Experții Dumitru Cojocaru și Magdalena Rusnac-Frăsineanu au îndrumat agricultorii despre cum pot accesa granturi pentru finanțarea proiectelor de infrastructură rurală și alte oportunități de finanțare oferite de Programul IFAD VIII.

Strategiile eficiente de acoperire a pierderilor în agricultură au fost menționate de experții Sergiu Pescari și George Carjila, care au făcut o analiză statistică din experiența internațională în asigurările agricole și avantajele colaborării cu asigurători agricoli de top din Uniunea Europeană.

La finele instruirii, organizatorii și formatorii au dat explicații și răspunsuri argumentate la multiplele întrebări adresate de către agricultori.

247 afișări