Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, marcată de Consiliul raional Ialoveni

14 iunie 2024

Consiliul raional Ialoveni în parteneriat cu Federația Sindicatelor „Sănătatea” a organizat astăzi, 14 iunie, o festivitate dedicată sărbătorii profesionale „Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului”, în Sala de festivități a Casei raionale de cultură „Andrei Ungureanu” din Ialoveni.

În cadrul evenimentului președinta raionului, Natalia Eremia, a menționat cu diplome de onoare angajații din domeniul ocrotirii sănătății, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția esențială la fortificarea sănătății populației și salvarea vieților omenești.

În mesajul său de felicitare doamna președintă Natalia Eremia a subliniat faptul că „își exprimă profunda recunoștință pentru lucrătorii medicali și farmaciștii, care prin munca asiduă, dau dovadă, zi de zi, de perseverență, responsabilitate, vocație și abnegație, pentru confirmarea prestigiului profesiei medicale și pentru promovarea sănătății ca o valoare a societății noastre”.

Consilierul Federației Sindicale „Sănătatea”, Mihai Dudca, a decernat diplomele de gratitudine pentru cei mai merituoși lucrători medicali din instituțiile medico-sanitare publice.

Directorul Spitalului raional Ialoveni, Dinu Șargu, a conferit diplome de merit angajaților spitalului, în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul și spiritul de sacrificiu pe care îl manifestă în acordarea asistenței medicale populației.

Evenimentul a culminat cu un program de concert oferit de renumitul cântăreț de muzică ușoară – Maestru în Arte Gheorghe Țopa și Orchestra raională de muzică populară „Porumbiţa”, dirijor – maestrul Ion Condrea și un concurs interactiv „Cel mai ager lucrător medical”.

 

219 afișări