În raionul Ialoveni a fost constituită Platforma de coordonare la nivel local privind incluziunea persoanelor pe piața muncii
5 iunie 2024
Astăzi, 5 iunie, la Consiliul raional Ialoveni a avut loc ședința de constituire a Platformei de coordonare pentru facilitarea integrării pe piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în cadrul proiectului ,,Realizarea Rezilienței prin Oportunități de Ocupare a Forței de Muncă, Dezvoltare a Competențelor și Coeziune Socială în Moldova, implementat de HELVETAS Moldova în parteneriat cu HEKS/EPER, cu susținerea Eleveției.
Din cadrul platformei fac parte reprezentanții administrației publice locale, ai Direcției pentru ocuparea forței de muncă, împreună cu reprezentanții sectorului privat și asociativ, care au discutat despre implementarea programelor de acordare a asistenței persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, ca să beneficieze și de servicii de formare continuă pentru dezvoltarea competențelor profesionale.
În cadrul ședinței s-a discutat despre faptul că, pe lângă Comisia de asigurare a egalității de gen, să activeze și Platforma de facilitare a angajării în câmpul muncii a refugiaților ucraineni și a persoanelor vulnerabile din localitățile raionului Ialoveni.
La finele întrunirii s-a convenit asupra organizării ședințelor lunare a membrilor platformei pentru a fi analizate ofertele de servicii prestate persoanelor beneficiare și să fie dezvoltate noi parteneriate în acest sens.
Precizăm că, crearea Platformei de coordonare pentru facilitarea integrării pe piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a avut loc ca urmare a Acordului de colaborare încheiat între Consiliul raional Ialoveni și Reprezentanta Helvetas în Republica Moldova la începutul anului 2024.