În raionul Ialoveni au fost desfășurate aplicații complexe la protecția civilă

24 mai 2024

În dimineața zilei de 24 mai 2024, s-a dat startul aplicațiilor la protecția civilă pe teritoriul raionului Ialoveni cu tematica: ,,Acțiunile organelor de conducere şi ale forțelor protecției civile ale raionului Ialoveni la organizarea lichidării consecințelor cutremurului de pământ, inundațiilor catastrofale, alunecărilor de teren, accidentelor majore care implică substanțe periculoase şi epizootiilor”.

Scopul aplicațiilor demonstrative este pregătirea, antrenarea, perfecționarea și verificarea capacității de conducere a structurilor cu atribuții în managementul situațiilor excepționale, precum și a modului de planificare și desfășurare a acțiunilor specifice, potrivit competențelor, pe baza unor scenarii posibile și realiste.

Astfel, ziua a început cu ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni – prezidată de președinta Natalia Eremia, care a dispus organizarea activității efectivului Punctului Teritorial de Dirijare în Situații Excepționale și trecerea în revistă a forțelor protecției civile ale raionului, a conducătorilor întreprinderilor și a instituțiilor publice, pentru analiza situației și elaborarea propunerilor pentru luarea deciziilor în procesul lichidării consecințelor situațiilor excepționale.

Potrivit scenariului, la data de 24 mai 2024, ora 05:30, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a produs un puternic cutremur de pământ, epicentrul căruia se află în munții Carpați, la 180 km de or. Ialoveni. În urma cutremurului de pământ s-au înregistrat deteriorări esențiale la blocurile și casele locative, instituțiile de stat și întreprinderi. Au fost deteriorate liniile de comunicație, liniile de energie electrică și gaze, ceea ce îngreunează activitatea cotidiană a populației. S-au înregistrat accidente rutiere cu pierderi umane și traumatism.

Pentru monitorizarea și gestionarea acțiunilor în situații critice, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni a întreprins măsuri de lichidare a consecințelor, activând Punctul Teritorial de Dirijare a acțiunilor, serviciile protecției civile, formațiunile protecției civile, Secția Situații Excepționale Ialoveni și serviciile de urgență, inclusiv Comisiile pentru situații excepționale ale orașului Ialoveni și ale satelor Costești, Ruseștii Noi și Dănceni.

Desfășurarea exercițiilor de protecție civilă a cuprins următoarele puncte de reper:

Locația 1 – Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” din or. Ialoveni: lichidarea consecințelor cutremurului de pământ şi desfășurarea evacuării personalului şi elevilor;

Locația 2 – Căminul nr.1 a Școlii de Meserii Nr. 11 din s. Dănceni: lichidarea consecințelor cutremurului de pământ, stoparea scurgerii de gaze și restabilirea energiei electrice, a legăturii telefonice și a apeductului;

Locația 3 – Lichidarea consecințelor de incendiere a lanului de grâu din satul Ruseștii Noi;

Locația 4 – Consolidarea digului de protecție a bazinului acvatic din satul Costești;

Locația 5 – Lichidarea focarului de gripă aviară la bazinul acvatic din satul Costești;

Locația 6 – Lichidarea consecințelor accidentului rutier ce s-a produs pe Traseul G-104, Ialoveni-Costești, intersecția drumului principal cu drumul secundar spre s. Mileștii-Mici;

Locația 7 – organizarea activității IMSP Spitalul raional Ialoveni din or. Ialoveni în caz de situații excepționale.

Ziua s-a încheiat cu ședința de bilanț a Comisiei raionale pentru Situații Excepționale, care a elaborat instrucțiuni pentru fiecare instituție și autoritate, implicată în exercițiu, sarcinile și acțiunile ulterioare pe care ar trebui să le raporteze după lichidarea consecințelor. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au venit cu recomandarea ca aplicațiile practice să se desfășoare mai des în localitățile raionului, deoarece sunt necesare pentru asigurarea securității vieții oamenilor.

La final, președinta raionului și a Comisiei pentru Situații Excepționale a mulțumit tuturor celor implicați pentru munca depusă și dedicația pe care o manifestă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Aplicațiile complexe au fost desfășurate conform planului calendaristic al Hotărârii Guvernului nr. 937 din 29.11.2023, ,,Cu privire la măsurile de pregătire a protecției civile a Republicii Moldova în anul 2024”.

205 afișări