Participanții lichidării consecințelor avariei de la Cernobîl, comemorați și cinstiți de conducerea raionului Ialoveni
26 aprilie 2024
Conducerea raionului Ialoveni a cinstit și comemorat astăzi, 26 aprilie memoria participanților lichidării consecințelor avariei de la Centrala Nuclear Electrică de la Cernobîl, în cadrul unui eveniment solemn, cu depuneri de flori la monumentul consacrat eroilor, care și-au pierdut viața.
La evenimentul la care au fost prezenți și membrii Asociației participanților la lichidarea accidentului de la Cernobîl din Ialoveni, în frunte cu președintele, Alexandru Motîngă, serviciile desconcentrate și angajații Consiliului raionului Ialoveni, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a adresat sincere mulțumiri și recunoștință pentru implicarea și aportul pe care l-a avut fiecare cetățean, care, cu prețul propriei vieți și-a îndeplinit misiunea pusă în față, fără a ști care vor fi consecințele și urmările de viitor.
Președinta raionului Ialoveni a înmânat diplome de recunoștință tuturor celor 19 membri ai Asociației participanților la lichidarea accidentului de la Cernobîl din Ialoveni, care sunt în viață și a adus un omagiu celora care nu mai sunt printre noi.
Precizăm că, în anul 1986, din raionul Ialoveni au participat peste 40 de cetățeni la lichidarea consecințelor exploziei de la Centrala Nuclear Electrică de la Cernobîl, care a marcat întreaga națiune și comunitate internațională, fiind cea mai mare catastrofă a omenirii, soldată cu mii de oameni decedați, răniți și pagube uriașe aduse mediului ambiant.