Cele 58 de echipe finaliste a rundei de granturi mici a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri” și-au primit certificatele de finanțare

4 aprilie 2024

Administrația raionului Ialoveni a înmânat astăzi certificatele de grant celor 58 de echipe finaliste ale rundei a XXVIII-a de granturi mici a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri”, implementat de Consiliul raional Ialoveni și Asociația obștească ,,Eco-Răzeni”, festivitate la care a participat și Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin.

În cadrul evenimentului au participat circa 140 de tineri, președinta raionului, Natalia Eremia, Sergiu Gurin, Secretar de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, responsabil de domeniile tineret și sport, vicepreședinții raionului Ialoveni, Petru Beregoi și Eugeniu Secrieru, directorul executiv al Asociației obștești „Eco-Răzeni”, Sergiu Gurău.

În cuvântul de salut, oficialitățile au felicitat echipele de tineri și tinere, dorindu-le succese și rezultate frumoase în realizarea micilor proiecte de dezvoltare comunitară, care vor fi apreciate la finele rundei, pe 29 iunie 2024, în cadrul unei gale de prezentare a bunelor practici.

La final, doamna președintă Natalia Eremia a subliniat faptul că, inițiativele și ideile ingenioase ale consiliilor locale ale tinerilor, ale consiliilor elevilor și ale grupurile de inițiativă civică, vor fi susținute întotdeauna de Consiliul raional Ialoveni, care își planifică să investească și mai mult în dezvoltarea programelor pentru tineret.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Ialoveni, Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Suedia.

129 afișări