Un nou proiect de revitalizare urbană va fi implementat în orașul Ialoveni, cu finanțare din partea Guvernului, prin FNDRL

16 februarie 2024

Consiliul raional Ialoveni este partener al proiectului ,,Reabilitarea albiei râului Ișnovăț cu redarea destinației pentru odihna activă în sector”, fiind semnat astăzi, 16 februarie, contractul de finanțare de către directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru – Ion Pînzari, Primarul orașului Ialoveni – Sergiu Armașu și Natalia Eremia, președinta raionului Ialoveni.

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a declarat că va susține implementarea acestui proiect de care vor beneficia toți locuitorii orașului și a adus sincere mulțumiri Guvernului Republicii Moldova pentru oportunitatea de a valorifica și crea condiții de odihnă cetățenilor.  

Proiectul prevede curățarea albiei râului Ișnovăț pe o lungime de 800 de metri, reamenajarea parcului din sectorul ,,Bozu”, orașul Ialoveni, destinat pentru odihnă și activități cultural-sportive, cu amenajarea trotuarelor pentru pietoni, piste pentru bicicliști, sistem de iluminat și parcări. De asemenea, va fi construit un drum nou de asfalt, în două sensuri, asigurând accesul și interconexiunea între instituțiile publice: Grădinița-creșă ,,Regina Maria”, Școala de arte și Liceul Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, situate în centrul orașului  Ialoveni.

Valoarea totală a proiectului constituie circa 18 098 695,46 lei, dintre care suma de 12 668 825,90 lei, va fi oferită din sursele financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Consiliul raional Ialoveni adresează cordiale mulțumiri Guvernului Republicii Moldova pentru că a oferit această oportunitate de revitalizare urbană a orașului Ialoveni, cu suportul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

239 afișări