Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ialoveni

6 februarie 2024

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat astăzi, 6 februarie, o vizită de lucru în raionul Ialoveni, unde a avut o întrevedere cu președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu, vicepreședinții raionului Ialoveni – Eugeniu Secrieru și Petru Beregoi, directorii instituțiilor de învățământ și elevii din raion.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre necesitățile domeniului educațional din raionul Ialoveni, strategia de viitor a Ministerului Educației și Cercetării față de sistemul educațional la nivel național și teritorial, crearea rețelei școlilor model, debirocratizarea sistemului educațional, problema deficitului de cadre didactice, investițiile de îmbunătățire a condițiilor de studii, precum și subiecte ce vizează individual instituțiile de învățământ școlar și preșcolar din raion.

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a subliniat că datorită Programului „Satul European” și „Satul European Express”, mai multe instituții de învățământ din localitățile raionului au fost renovate, iar Consiliul raional Ialoveni oferă suportul necesar instituțiilor care accesează fonduri pentru implementarea proiectelor destinate dezvoltării și îmbunătățirii condițiilor de studii.

Ministrul Educației și Cercetării a prezentat prioritățile în sistemul educațional cum ar fi: implementarea proiectului de investiții „Școala-model” în 35 de instituții de învățământ, inclusiv o instituție din raionul Ialoveni, care vor beneficia de renovarea infrastructurii, dotarea cu tehnologii și transport, cu suportul Uniunii Europene și al Băncii Mondiale. Desfășurarea campaniilor de comunicare „Moldova pentru educație” și „Școala altfel” pentru promovarea educației în societate, precum și revizuirea și îmbunătățirea curriculei școlare.

În Casa raională de cultură Ialoveni „Andrei Ungureanu”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a avut o discuție deschisă cu elevii, în cadrul podcastului ,,Everest Pedagogic”, relansat cu acest prilej. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de interdisciplinaritatea obiectelor de studiu, dezvoltarea competențelor și abilităților transversale ale copiilor, alegerile democratice din cadrul Consiliilor elevilor și implicarea acestora în exercițiul democratic de bugetare participativă.

La finalul evenimentului Direcția Generală Educație a Consiliului raional Ialoveni și Consiliul raional al elevilor au înmânat ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, trofeul „Ambasadorul Excelenței în Educație”.

Agenda ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, în raionul Ialoveni a inclus și vizitarea Liceului Teoretic „Andrei Vartic” și Gimnaziul „Grigore Vieru” din orașul Ialoveni, unde s-a familiarizat cu situația din cele două instituții de învățământ.

169 afișări