Școala de toamnă pentru tineri, cu genericul: ,,Gândește verde! Acționează verde!”

29 noiembrie 2023

În contextul calendarului de acțiuni consacrat Zilei Naționale a Tineretului, în scopul promovării principiilor de protecție a mediului și a obiectivelor de dezvoltare durabilă în mediul tinerei generații, în perioada 01 – 03 noiembrie 2023, în incinta Complexului turistic ,,Odiseu” din or. Vadul lui Vodă, mun. Chișinău, s-a desfășurat Școala de toamnă cu genericul: ,,Gândește verde! Acționează verde!”, unde au participat activ circa 30 de tineri și tinere din localitățile: Ialoveni, Costești, Țipala, Suruceni, Răzeni, Cărbuna, Horești, Puhoi și Zîmbreni.

Doamna Elena Tacu și domnul Alexandru Lozinschi, experți în domeniul politicilor de mediu, Asociația Obștească „EcoVisio” din Chișinău au antrenat cei 30 de participanți în jocuri energizante, interactive şi activităţi de educaţie non-formală, astfel ca fiecare tânăr și tânără să conștientizeze principiile de bază: incluziunea și egalitatea de gen; fiecare activitate/proiect să fie prietenoasă/prietenos mediului înconjurător; să dăm dovadă de activism civic și să ne implicăm cât mai activ pentru dezvoltarea durabilă a comunității.

Participanții s-au prezentat, într-un mod original şi ingenios, povestind despre lecțiile învățate jucând în piesele de teatru social sau ,,teatru-forum” despre schimbările climatice la nivel local și global, despre soluțiile la provocările de mediu, despre campaniile de advocacy pentru mediu și interacțiunea cu factorii de decizie, despre importanța sortării deșeurilor care sunt periculoase pentru mediu și reciclarea gunoiului.

Echipele de tineri și tinere au generat idei de proiecte și activități care să contribuie la protecția biodiversității și a resurselor naturale, precum și au oferit soluții la problemele de mediu din comunitatea în care locuiesc, ca să implice oamenii în activități de salubrizare, de înverzire și de amenajare a spațiilor prietenoase pentru desfășurarea activităților cu tinerii în aer liber.

La finele școlii de toamnă, participanții au concluzionat că trebuie să avem grijă de mediul înconjurător pentru ca să avem comunități dezvoltate și oameni responsabili!

Proiectul „Generația Eco pentru un viitor verde și sustenabil!” este implementat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” în cadrul programului de granturi mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului ”O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de A.O. ,,EcoContact”, cu suportul Ambasadei Suediei în Republica Moldova.

239 afișări