Este semnat Acordul de parteneriat privind implementarea Programului raional: „Integrarea socială a tinerilor din grupurile vulnerabile” în anul 2024

28 noiembrie 2023

În temeiul Deciziei Consiliului Raional Ialoveni nr. 5/9 din 22 septembrie 2023, domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni și domnul Sergiu Gurău, Directorul executiv al Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni”, au semnat Acordul de parteneriat privind implementarea Programului raional ,,Integrarea socială a tinerilor din grupurile vulnerabile” în perioada ianuarie – decembrie 2024.

Partenerii au semnat acordul și au adus la cunoștință următoarele activități ale programului, celor peste 100 de tineri și tinere din 17 localități ale raionului, care au participat în cadrul Forumului anual: „Participarea tinerilor la dezvoltarea social-economică a localităților raionului Ialoveni”, ce s-a desfășurat la 10 noiembrie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni.

Conform Programului de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022 – 2026”, aprobat prin Decizia Consiliului Raional Ialoveni nr. 6/2 din 11 noiembrie 2021, Prioritatea III ,,Dezvoltarea oportunităților antreprenoriale și de angajare în rândul tinerilor, inclusiv a celor cu șanse reduse”, Obiectivul specific 3.2. ,,Până la finele anului 2026 sunt dezvoltate serviciile integrate de incluziune socio-profesională a tinerilor cu dizabilități și din categoriile defavorizate”, administrația raionului Ialoveni și A. O. ,,Eco-Răzeni” au convenit ca până la finele anului 2024 cel puțin 100 de tineri și tinere, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, din orașul și localitățile rurale ale raionului Ialoveni, să beneficieze de servicii complexe de integrare socială și profesională pentru a-și îmbunătăți propriile capacități și competențe ca să prevină și să depășească situațiile de dificultate în care se află.

Domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni, a subliniat că, Consiliul Raional Ialoveni și administrația raionului își va aduce contribuția logistică și financiară la implementarea acestui program, deoarece ne dorim ca să fie sporită incluziunea socială și profesională a tinerilor și a tinerelor care să beneficieze de serviciile de suport ale programului, să-și îmbunătățească propriile capacități și competențe și să participă astfel, în mod activ, la viața social-economică a localităților raionului Ialoveni. ,,Administrația raionului consideră importantă susținerea acestui program de care vor beneficia tinerii din categoria NEET, tinerii care se află în dificultate socio-economică, tinerii care doresc să-și continue studiile la o instituție de învățământ, tinerii care sunt în căutare activă a unui loc de muncă, inclusiv tinerii încadrați într-un grad de dizabilitate și care se confruntă cu dificultăți de adaptare la viață independentă și necesită sprijinul din partea autorităților responsabile în procesul  incluziunii socio-profesionale”.

Domnul Sergiu Gurău, Directorul executiv al  Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni”, a evidențiat faptul că, este al treilea program pentru tineri, pe care Asociația ,,Eco-Răzeni” îl va implementa în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni. Asociația ,,Eco-Răzeni” își asumă responsabilitatea de a asigura calitatea serviciilor prestate tinerilor și tinerelor cu oportunități reduse din localitățile raionului Ialoveni, cu respectarea drepturilor beneficiarilor și asigurarea nivelul minim de calitate în procesul de prestare a serviciilor, asigurând calitatea asistenței în satisfacerea nevoilor individuale ale beneficiarilor, prevenind marginalizarea tinerilor şi rezolvarea cât mai complexă a situațiilor de criză care aceștia se află.

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare ne-a onorat cu prezenţa domnul Sorin Mereacre, Preşedintele Fundaţiei Est-Europene din Moldova.

Programul de integrare socială a tinerilor își propune să sporească nivelul de încredere al tinerilor în sistemul de protecție socială și să furnizeze servicii de informare, consiliere, educație non-formală, facilitare a accesului pe piaţa muncii, la servicii medicale şi de educaţie, la servicii de formare profesională, activităţi de orientare vocaţională, terapii diverse, activităţi de petrecere a timpului liber, în concordanță cu nevoile individuale identificate, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

Programul raional ,,Integrarea socială a tinerilor din grupurile vulnerabile” va fi implementat în perioada ianuarie – decembrie 2024, de către Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni, cu suportul financiar parțial al Fundației Soros Moldova și al Fundației Terre des hommes Moldova, din resursele Uniunii Europene.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni, în cadrul proiectului ”Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova şi Institutum Virtutes Civilis.

Atașăm textul integral al Acordului de parteneriat.

215 afișări