Mesaj de felicitare cu prilejul Sărbătorii ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva – Hramul bisericii și al orașului Ialoveni

26 octombrie 2023

Stimați locuitori ai orașului Ialoveni!

În spiritul tradițiilor noastre creștine, la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, faimosul oraş Ialoveni își celebrează Hramul și cea de-a 587 – a aniversare de la prima atestare documentară a localității.

Cu prilejul acestei frumoase sărbători, Consiliul Raional Ialoveni și administrația raionului Vă adresează tuturor cordiale felicitări de sănătate, pace și prosperitate, asigurându-Vă, că Vă suntem întotdeauna alături în implementarea proiectelor de dezvoltare social-economică pentru bunăstarea oamenilor.

Fie ca lumina și binecuvântarea divină să ne ocrotească și să ne înzestreze cu bucurie și înțelepciune, cu demnitate și perseverență, cu armonie și încredere în viitorul european al orașului Ialoveni!

Să trăiți întru mulți ani și toți viguroși, cu succese și importante realizări pentru tânăra generație, stimați locuitori ai orașului Ialoveni!

Cu gânduri alese și aspirații de viitor european,

Mihail SILISTRARU,   Președintele Raionului Ialoveni

360 afișări