MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL SĂRBĂTORII „ZIUA LIMBII ROMÂNE”

30 august 2023

Stimați locuitori ai raionului Ialoveni! Dragi compatrioți!

Cu dragoste de neam și țară, în fiecare an, la 31 august, marcăm Sărbătoarea Naţională „Ziua Limbii Române” – „Casa ființei noastre”, după cum afirmă poetul Mihai Eminescu. În devenirea sa istorică, neamul nostru a dăinuit prin limba națională – cea mai frumoasă creație spirituală de o valoare inestimabilă. 

Limba maternă ca floarea eternă de busuioc și de dor (Dumitru Matcovschi) este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenim de la părinţi, testamentul sacru, lăsat de generaţiile trecute, şi care, merită, de a fi păstrat cu sfinţenie, de generaţiile în creştere (Vasile Alecsandri). Limba este cartea de nobleţe a neamului nostru și testimoniul de identitate. Limba este primul simbol al identităţii naţionale. 

Limba română este limbă oficială în Uniunea Europeană și are trăsături comune cu celelalte limbi europene ce fac parte din familia limbilor de origine latină. 

Cu prilejul acestei sărbători, Consiliul Raional Ialoveni și administrația raionului Vă adresează cordiale felicitări, dorindu-Vă pace și prosperitate, tuturor compatrioților care vorbesc și iubesc românește! Să ne bucurăm că astăzi Limba Română este la ea acasă! Să prețuim această importantă valoare a neamului nostru și să-i cinstim pe cei care au luptat pentru ca astăzi să o putem vorbi cu libertate și mândrie! 

La mulți ani, Limba Română!

„Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu)

„În al limbilor tezaur,
Pururea o să rămână,
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română” (Grigore Vieru)

408 afișări