ATELIERUL DE INSTRUIRE PRIVIND MANAGEMENTUL STRESULUI

13 februarie 2023

În scopul promovării lucrului în echipă în mediul tinerei generații, la 11 februarie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfășurat Atelierul de instruire ,,Managementul stresului și al gândurilor negative”, organizat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” și administrația raionului Ialoveni. 

La instruire au participat activ circa 29 de tineri și tinere (10 băieți și 19 fete), care reprezintă grupurile de iniţiativă civică, consiliile elevilor și consiliile locale de tineret din 5 localități ale raionului: Ialoveni, Suruceni, Țipala, Costești și Răzeni.

Moderatoarea atelierului a fost doamna Angela Șincovici, psiholog în cadrul Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante” și în cadrul Servicului de asistență psiho-pedagogică al Direcției Generale Educație Ialoveni.

Prin jocuri energizante, interactive şi activităţi de educaţie non-formală participanții și participantele, au fost familiarizați cu identificarea etapelor evoluției stresului, stabilirea surselor de stres, enumerarea simptomelor stresului, explorarea tehnicilor și a procedeelor de diminuare a stresului, care este reacția psihologică ce afectează negativ comunicarea, concentrarea și reușita noastră.

Tinerii și tinerele au fost antrenați în exersarea metodelor practice de relaxare, pentru diminuarea stresului, începând cu autoevaluarea propriului nivel de stres, aplicarea tehnicii ,,Semaforul emoțional”, etc.

Au fost prezentate exemple de efecte benefice ale stresului, în atingerea performanțelor, atunci când ne mobilizăm pentru a învăța, pentru a ne dezvolta și pentru a crește imaginea de sine.

La finele atelierului participanții și participantele au manifestat interes pentru continuarea organizării atelierelor de instruire privitor la tematica lucrului în echipă.

Atelierul de instruire este realizat de către Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni, cu sprijinul Fundației Est-Europene din Moldova și IM Swedish Development Partner, din resursele Suediei.

147 afișări