CAMPIONATUL RAIONULUI IALOVENI LA VOLEI, Ediția 2023

8 februarie 2023

Conform calendarului raional de acțiuni sportive pentru anul 2023, la 04 februarie 2023, în sala de sport a Liceului Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, Consiliul Raional Ialoveni a organizat etapa finală a Campionatului raional la volei, la care au participat echipele finaliste din etapele zonale: Ialoveni, Bardar, Malcoci, Horești. Jocurile s-au desfășurat într-un mod captivant și interesant, după sistemul circular, fiecare cu fiecare.

Clasamentul general pe echipe este următorul:

Locul I – echipa de volei a satului Bardar, care a primit cupa de campion și diploma de gradul I, premiul în valoare de 3000 lei și medalii pentru sportivi, din partea Consiliului Raional Ialoveni.

Locul II – echipa de volei a orașului Ialoveni, care a primit diplomă de gradul II, premiul în valoare de 2000 lei și medalii pentru sportivi, din partea Consiliului Raional Ialoveni.

Locul III – echipa de volei a satului Horești, care a primit diplomă de gradul III, premiul în valoare de 1500 lei, și medalii pentru sportivi, din partea Consiliului Raional Ialoveni.

Pe locul IV s-a clasat echipa de volei a satului Malcoci, care a primit diplomă de mențiune.

Administrația raionului Ialoveni a premiat și a felicitat echipele participante dorindu-le succese notabile!

140 afișări