ATELIERUL DE SCRIERE A PROIECTELOR DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ

30 ianuarie 2023

În contextul lansării celei de-a XXVI-a runde de granturi mici a Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”, la 28 și 29 ianuarie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfășurat Atelierul de instruire în domeniul scrierii proiectelor de dezvoltare comunitară, organizat de administrația raionului Ialoveni și Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, pentru echipele de tineri și tinere care au dorința de a participa la concursul de proiecte din cadrul rundei de primăvară.

La instruire au participat activ circa 56 de tineri și tinere (13 băieți și 43 de fete), care reprezintă grupurile de iniţiativă civică, consiliile elevilor și consiliile locale de tineret din 13 localități ale raionului: Ialoveni, Răzeni, Costești, Bardar, Țipala, Horești, Ruseștii Noi, Suruceni, Cărbuna, Zîmbreni, Dănceni, Văsieni, Ulmu.

Prin jocuri energizante, interactive şi activităţi de educaţie non-formală participanții și participantele, împreună cu moderatorii: domnul Sergiu Gurău, director executiv, A. O. „Eco-Răzeni” și domnul Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, și-au povestit experiența fantastică de voluntariat în implementarea diferitor proiecte. Totodată, au definit ce este voluntariatul și ce este un proiect de dezvoltare a comunității: un set de acțiuni sau activități planificate și desfășurate de o echipă de tineri, ca rezultat al deciziei luate în comun pentru efectuarea unei schimbări pozitive sau îmbunătățiri în comunitate, într-un cadru de timp limitat, conform resurselor disponibile. Dar, sămânța din care răsare ideea de proiect este problema ce îi afectează negativ pe oameni.

Participanții au aflat mai multe sfaturi practice despre lucrul eficient în echipă, au parcurs pașii de inițiere și dezvoltare a unui proiect de succes, și, totodată, au exersat câteva tehnici de analiză și justificare a problemelor.

În cadrul atelierului, tinerii au selectat câte o problemă din comunitățile lor care necesită o rezolvare urgentă. Apoi, au efectuat analiza arborelui problemei cu identificarea cauzelor şi a efectelor ce se vor produce, dacă problema nu va fi soluţionată. Conform matricii cadrului logic (logica intervenției), au transformat, într-un mod creativ, arborele problemei în arborele obiectivelor, găsind soluţii viabile ce exprimă situația îmbunătățită pentru fiecare aspect negativ, prin exerciţii practice de formulare a scopului, a obiectivelor şi descrierea activităţilor corelate cu cauzele secundare ale problemei, precum și rezultatele scontate calitative și cantitative sugerate de efectele primare ale problemei.

Drept rezultat al efortului intelectual, echipele au prezentat următoarele idei de proiect:

1. Instalarea parcărilor de biciclete în curtea Gimnaziului Cărbuna și a terenului sportiv din localitate.
2. Efectuarea lucrărilor de montare a foișorului lecturii pentru desfășurarea activităților în aer liber cu cititorii Bibliotecii Publice Raionale „Petre Ștefănucă”.
3. Incluziunea socială a copiilor și adolescenților cu oportunități reduse din localitățile Costești și Zîmbreni, prin facilitarea accesului la activități cultural-turistice.
4. Dotarea cu echipament a Centrului pentru tineri din incinta Bibliotecii Publice Ruseștii Noi, pentru desfășurarea activităților cu tineretul.
5. Organizarea concursurilor artistice pentru promovarea tinerelor talente din satul Suruceni.
6. Amenajarea unei biblioteci în aer liber în parcul Liceului Teoretic „Ion Pelivan”, Răzeni, pentru diversificarea activităților cu elevii.

Prin urmare, tema pentru acasă a participanților este de a ajusta și de a îmbunătăți ideile de proiect pe care le-au început să le elaboreze conform matricii cadrului logic și a modelului de proiect completat, citind atent ghidul solicitantului de finanțare în Runda a XXVI – a de granturi mici pentru tineri, care poate fi găsit pe paginile web: www.fondultinerilor.md și www.il.md, începând cu 01 februarie 2023, după care, vor expedia formularele de aplicare pe poșta electronică a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: pgm@fondultinerilor.md, până la 22 februarie 2023. 

Următorul atelierul de instruire în scrierea proiectelor va avea loc, duminică, 12 februarie 2023, în sala de festivități a Liceului Teoretic ,„Gheorghe Palade” din s. Puhoi. Doritorii de a participa pentru a beneficia de această super oportunitate, este necesar să se înscrie în prealabil prin completarea și expedierea formularului de înregistrare https://forms.gle/t2bMuYXwrCgunXXs5 până la data de 09 februarie 2023. Detalii pe pagina web a programului: www.fondultinerilor.md. 

Atelierul de instruire este realizat de către Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni și cu sprijinul Fundației Est-Europene din Moldova din resursele Suediei.

Pentru conformitate,

Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

138 afișări