SERATA MUZICAL-LITERARĂ ,,ROMANȚA SUFLETULUI MEU”

16 ianuarie 2023

În scopul marcării Zilei Naționale a Culturii și omagierii marelui poet național Mihai Eminescu la 173 de ani de la naștere, la 13 ianuarie 2023, în sala de festivități a Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu ”, Ialoveni, s-a desfășurat Serata muzical-literară, cu genericul: ,,Romanța sufletului meu”, ce a cuprins un frumos recital de poezie din opera eminesciană, dar și un spectacol muzical ce-a înviorat farmecul romanţelor de altă dată.

În deschiderea evenimentului, au adus un omagiu luceafărului poeziei românești ce strălucește pe catapeteasma lumii, domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni, care a subliniat idea, că,  este de folos relectura operei poetice eminesciene deoarece ne oferă o lecţie de promovare a culturii şi identităţii naţionale.

Deoarece o dimensiune esențială a operei eminesciene este muzicalitatea, spre bucuria melomanilor, atmosfera a fost nuanțată, de un splendid regal de romanțe susținut de artiștii profesioniști: Alina Ureche, Mihaela Andrei, Viorica Damaschin, Olesea Gaitur, Andrei Coțofană. Soliștii au fost acompaniați de virtuozii instrumentiști: la pian – Ion Condrea, dirijor al Orchestrei raionale de muzică populară ,,Porumbița” și violonistul Valeriu Zagorneanu.

Opera poetică a geniului tuturor românilor este un izvor nesecat de patriotism și de înțelepciune. Este ideea pe care au evidențiat-o talentații declamatori: domnul Gheorghe Matei, conducător artistic al Ansamblului etnofolcloric ,,Haiducii”, domnul Tudor Grigoriță, solist al Ansamblului etnofolcloric ,,Haiducii”, și domnișoara Alina Corcodel, elevă, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, care au captivat spectatorii prin modul lor inedit de a recita, cu intonație, și de a exprima lirismul suav al poeziei eminesciene, armonia versurilor, frumusețea limbajului poetic și iubirea de valorile naționale.

În semn de aleasă prețuire, domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni a decernat participanților diplome de gratitudine și flori.

Ziua Națională a Culturii, decretată, în mod simbolic, de ziua nașterii poetului național și universal Mihai Eminescu, exprimă ideea că, opera poetică eminesciană sintetizează toate valorile spirituale ale neamului românesc.

Scriitorul filosof Constantin Noica afirma că, Mihai Eminescu este omul desăvârșit al culturii române. Istoricul documentarist Nicolae Iorga definește: ,,Fără steag de cultură, un popor e o gloată, nu o oaste!”. Conchidem deci, Eminescu e steagul nostru de cultură !

205 afișări