FESTIVITATEA DEDICATĂ ZILEI INTERNAȚIONALE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

3 decembrie 2022

În scopul promovării incluziunii socio-profesionale a persoanelor cu oportunități reduse, la 02 decembrie 2022, în incinta Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni, s-a desfășurat Festivitatea consacrată Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, pe care o marcăm anual la data de 03 decembrie.

În deschiderea evenimentului, au menționat că programele și proiectele sociale sunt o prioritate în agenda administrației publice: domnul Mihail SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni, domnul Andrei EREMIA, vicepreședintele raionului Ialoveni, precum și doamna Margareta TONU, șef, Direcția generală asistență socială și protecția familiei a Consiliului Raional Ialoveni

În mesajele dumnealor și-au exprimat susținerea pentru persoanele cu necesități speciale, și au mulțumit partenerilor pentru crearea și dezvoltarea serviciilor sociale: Asociația ,,Motivație”, Asociația ,,Lumos Moldova”, Asociația ,,Keyston Moldova”, Asociația ,,Parteneriat pentru fiecare copil”, Asociația ,,Eco-Răzeni” și Întreprinderea socială de inserție ,,Floare de cireș”, Răzeni.

În holul casei raionale de cultură a fost vernisată o expoziție inedită de lucrări originale, confecționate și amenajate cu multă grijă și gust estetic de Casa comunitară Hansca, Casa Comunitară pentru copii în situații de risc din Ialoveni, Centrul de plasament pentru copii separați de părinți din Ruseștii Noi, Copiii din Serviciul social ,,Asistență personală”, Organizația teritorială Ialoveni a Asociației Nevăzătorilor din Republica Moldova, împreună cu echipa de asistenți și lucrători sociali din localitățile raionului.

Evenimentul a culminat cu un spectacol muzical-coregrafic oferit de intrepretele de muzică populară Alina Ureche și Viorica Damaschin, soliste ale Orchestrei Raionale de Muzică Populară ,,Porumbița”, împreună cu elevele dansatoare ale Școlii de Arte Ialoveni și Ansamblul etnofolcloric ,,Speranța”, conducător artistic, doamna Ludmia Romanciuc, al Organizației Teritoriale Ialoveni, Asociația Nevăzătorilor din Moldova, conducător, doamna Maia Bivol.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, în semn de solidaritate, Consiliul Raional Ialoveni își exprimă sprijinul pentru integrarea socio-profesională și bunăstarea persoanelor care merită să se bucurie de egalitatea de șanse și de oportunități, de participare la viața publică, de afimare și de dezvoltare a capacităților și a abilităților personale.

 

103 afișări