SIMPOZIONUL ,,PETRE V. ȘTEFĂNUCĂ – 116 ANI DE LA NAȘTERE”

21 noiembrie 2022

În scopul promovării și valorificării operei folcloristice şi etnografice a profesorului Petre Ştefănucă în mediul tinerei generații, la 16 noiembrie 2022, în sala de festivități a Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu ”, Ialoveni, s-a desfășurat Simpozionul științifico-practic național: ,,In memoriam – folcloristul și etnograful Petre V. Ştefănucă – 116 ani de la naştere”, cu genericul: ,,Obiceiurile de naștere la românii din Basarabia – istorie și actualitate”.

Simpozionul științifico-practic consacrat etnologului Petre V. Ștefănucă a cuprins 2 compartimente: sesiunea de comunicări științifice și un spectacol de tradiții etnofolclorice, transpuse în scenă de colectivele artistice din localitățile raionului Ialoveni. Un interes deosebit a prezentat expoziția de carte a Bibliotecii Publice Raionale „Petre Ștefănucă” din Ialoveni dedicată marelui folclorist.

În cadrul sesiunii de comunicări despre valoarea științifică a cercetărilor folcloristice și etnografice ale savantului Petre V. Ștefănucă, au participat:

  1. Domnul academician Mihai CIMPOI, Academia de Științe a Moldovei;
  2. Domnul Iulian FILIP, Maestru în Arte, doctor în ştiinţe, Sectorul de folclor ,Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM;
  3. Doamna Mariana COCIERU, doctor în ştiinţe, şef, Sectorul de folclor, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM;
  4. Doamna Tatiana BOTNARU, doctor în ştiinţe, conferenţiar universitar, Sectorul de folclor, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM;
  5. Doamna Vera BALAN, director, L. T. ,,Petre Ştefănucă”, Ialoveni;
  6. Doamna Valentina PLĂMĂDEALĂ, director, Biblioteca publică raională ,,Petre Ştefănucă”, Ialoveni;
  7. Doamna Ana DOSCHINESCU, profesoară de limbă şi literatură română, L. T. ,,Andrei Vartic”, Ialoveni;
  8. Domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, cercetător științific stagiar, Sectorul de folclor, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM.

Evenimentul a culminat cu un spectacol de tradiții și obiceiuri strămoșești.

  1. Ansamblul etnofolcloric ,,Țărăncuța”, Bardar, conducător artistic – doamna Galina TONU, a prezentat tradiția ursitoarelor la nașterea copilului;
  2. Ansamblul etnofolcloric ,,Datina”, L. T. ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, conducător artistic – doamna Olga TIMOTIN, a prezentat obiceiuri la botezul copilului;
  3. Ansamblul etnofolcloric ,,Floare de cireș”, Ruseştii Noi, conducător artistic – domnul Pavel BALAUR, a interpretat un repertoriu de jocuri și creații din folclorul copiilor;
  4. Ansamblul etnofolcloric ,,Botnenii”, L. T. ,,Aurel David”, Bardar, cond. art.Maria PANFIL, maestru coregraf, Ruslan COROIANU, au interpretat balade, pozii populare și dansul ,,Ciuleandra”;
  5. Ansamblul etnofolcloric ,,Izvoraș”, Cărbuna, conducător artistic – Tatiana CEARCA, a prezentat obiceiul primului scăldat al copilului;
  6. Ansamblul etnofolcloric ,,Răzeșii”, Răzeni, conducător artistic – doamna Nadejda PETCU, a prezentat compoziția muzical-coregrafică ,,Zestrea la nuntă”. Colectivele artistice participante au primit diplome și premii oferite de Consiliul Raional Ialoveni.

În contextul împlinirii a 116 ani de la nașterea ilustrului savant etnolog și folclorist Petre V. Ștefănucă, considerăm că numele său trebuie să fie mai mult prețuit, deoarece ne revine misiunea de a evoca, meritele sale științifice, de a-i cunoaște viața și opera, de a-l omagia prin cercetarea studiilor sale folcloristice și punerea lor în lumina adevărului prin dialog, de a-i comemora destinul său dramatic, fiindcă, personalitatea sa artistică impunătoare ne este un model de viaţă, credinţă şi de închinare neamului.

148 afișări