Forumul anual privind participarea tinerilor la dezvoltarea social-economică a localităților Raionului Ialoveni

14 noiembrie 2022

În contextul sărbătorii ,,Ziua Națională a Tineretului”, la 13 noiembrie 2022, administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, au organizat Forumul anual: ,,Participarea tinerilor la dezvoltarea social-economică a localităților raionului Ialoveni”, în incinta Centrului de Business, loc pitoresc în pădurea Ruseştii Noi.

La festivitate ne-au onorat cu prezenţa domnul Mihail SILISTRARU, Președintele raionului Ialoveni și doamna Galina TONU, Vicepreședintele raionului Ialoveni, care au felicitat cordial tinerii dorindu-le succese notabile, energie inepuizabilă, perseverenţă zilnică şi performanțe valoroase în proiectele pe care le desfășoară.

În cadrul evenimentului administrația raionului Ialoveni a decernat certificatele de grant echipelor celor 27 de proiecte ale consiliilor locale de tineret, ale consiliilor elevilor și ale grupurilor de inițiativă civică ale tinerilor din 13 localități ale raionului, care implementează proiecte în perioada 10 octombrie – 20 decembrie 2022,  în cadrul Rundei a XXV – a de granturi mici pentru tineri a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.

De asemenea, administrația raionului a decernat certificatele de grant și trofeele excelenței în afaceri celor 8 echipe de tineri întreprinzători și tinere antreprenoare din 7 localități ale raionului, desemnate finaliste ale Concursului planurilor de afaceri pentru tineri și tinere, Ediția a IV-a, a Programului ,,Fondul pentru tinerii antreprenori din raionul Ialoveni”.

Lucrările forumului s-a desfășurat în 6 ateliere de lucru.

La lucrările atelierului I ,,Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor”, au participat:

  1. Grupul de inițiativă civică ,,Prietenii” din Liceul Teoretic Costești, lider – Andreea Levinte, mentor – Liliana Bortă, proiectul nr. 623 ,,Ai încredere în tine!”.
  2. Echipa de volei din L.T. “Aurel David”, Bardar, lider – Daniela Tonu, mentori – Andrei Tonu și Mariana Moșneaga, proiectul nr. 625 ,,Per aspera ad astra”.
  3. Consiliul elevilor din L.T. “Mihail Bârcă”, Mileștii Mici, lider – Vitalina Popov, proiectul nr. 626 ,,Toți pentru unul și unul pentru toți”.
  4. Consiliul local de tineret Țipala, lider – Nicoleta Dima, mentor – Bogdan Neculai, proiectul nr. 632 ,,Olympic Fest”.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Pro Cultura” din Gimnaziul ,,Mihai Eminescu”, Ulmu, lider – Alexandra Cernean, mentor – Victoria Balaur, proiectul nr. 643 ,,Biblioteca de azi și de mâine”.

În cadrul atelierului II ,,Implicarea tinerilor în acţiuni de protecţie a mediului şi de promovare a educaţiei ecologice”, au participat:

  1. Grupul de inițiativă civică ,,Viitorul ne aparține” din Gimnaziul Văratic, lider – Eva Miron, mentor – Marina Ballaban-Caracu, proiectul nr. 630 ,,Viitorul este în mâinile tale!”.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Eco-Horești” din cadrul Consiliului local de tineret Horești, lider – Gabriela Gore, proiectul nr. 634 ,,Salvează mediul și fii Eco!”.
  3. Consiliul local de tineret Răzeni, lider – Dragomir Beregoi, mentor – Svetlana Garaba, proiectul nr. 642 ,,Parcheaz-o pe asta!”.
  4. Consiliul local de tineret Ialoveni, lider – Cristina Gaștea, mentor – Cristina Bubulici, proiectul nr. 644 ,,Fii creativ, Fii Eco!”.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Social Vegs” din s. Bardar, lider – Iulian Luchița, proiectul nr. 647 ,,Coșuri de gunoi”.
  6. Grupul de inițiativă civică ,,Scânteia” din L. T. ,,Ion Pelivan”, Răzeni, lider – Mihaela Spinenco, mentor – Mariana Gureu, proiectul nr. 648 ,,Știința altfel”.

La lucrările atelierului III ,,Accesul facilitat al tinerilor la activităţi cultural-artistice şi de petrecere a timpului liber”, au participat:

  1. Grupul de inițiativă civică ,,Artizanii juniori” din s. Costești, lider – Doina Cimpoacă, mentor – Tatiana Bortă, proiectul nr. 624 ,,Ne întoarcem la origini! – ediția II”.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,PRO – potențial, rezultat, organizare” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, Puhoi, lider – Corina Caragea, mentor – Silvia Iurcu, proiectul nr. 633 ,,Sport, prietenie și distracție!”.
  3. Clubul amatorilor de fotbal din or. Ialoveni, lider – Nicolae Meleca, mentor – Ion Postică, proiectul nr. 649 ,,Hai cu noi la fotbal!”.
  4. Grupul de inițiativă civică ,,Amicii culturii” de la Biblioteca publică Văsieni, lider – Corina Meriacri, mentor – Diana Mihaila, proiectul nr. 640 ,,Biblioteca – 2.0”.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii aduc schimbarea” din Gimnaziul Cărbuna, lider – Maria Domenti, mentor – Cristina Rață, proiectul nr. 641 ,,Aparataj de sonorizare pentru evenimente culturale”.
  6. Consiliul elevilor din L.T. ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni, lider – Madina Nani, mentor – Ala Macari, proiectul nr. 646 ,,Istoria de lângă noi!”.

În cadrul atelierului IV ,,Participarea tinerilor la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei inteligente şi active”, au participat:

  1. Consiliul elevilor din L.T. “Mihail Bârcă”, Mileștii Mici, lider – Cătălina Bivol, mentor – Oxana Limbas, proiectul nr. 627 ,,Educația nu are vârstă! – 2.0”.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii aduc schimbarea” din Gimnaziul Cărbuna, lider – Maria Domenti, mentor – Cristina Rață, proiectul nr. 635 ,,Dezvoltarea tinerilor prin cărți”.
  3. Grupul de inițiativă civică ,,Lingviștii” din Gimnaziul Gangura, lider – Agnia Ghețiu, mentor – Marina Bumbu, proiectul nr. 637 ,,Tinerii de azi – viitorul de mâine”.
  4. Grupul de inițiativă civică ,,Visătorii” din Gimnaziul Gangura, lider – Stela Cobzac, mentor – Lilia Șchiopu, proiectul nr. 638 ,,Bine ați venit! – ediția II”.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Noi suntem schimbarea” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, Puhoi, lider – Valeria Șarpe, mentor – Dorina Țurcanu, proiectul nr. 639 ,,Biblioteca e infinitul sub un singur acoperiș”.

La lucrările atelierului V ,,Dezvoltarea instrumentelor de informare și instruire pentru tineri”  au participat:

  1. Grupul de elevi din L.T. “Aurel David”, Bardar, lider – Valeria Valache, mentor – Ludmila Tonu, proiectul nr. 628 ,,Jocul – începutul cunoașterii”.
  2. Clubul tinerilor cititori de la biblioteca L. T. Horești, lider – Iana Ungureanu, mentor – Tatiana Beliman, proiectul nr. 629 ,,Lectura într-un spațiu prietenos”.
  3. Grupul de inițiativă civică ,,Uniți pentru viitor” din L.T. “Aurel David”, Bardar, lider – Nicoleta Valachi, mentor – Xenia Cupcea, proiectul nr. 631 ,,Biblioteca – lumea cunoașterii”.
  4. Grupul de inițiativă civică ,,Youth Klinic ,,Avante” din cadrul Centrului de sănătate prietenos tinerilor ,,Avante”, Ialoveni, lider – Adriela Cujbă, mentor – Maria Bivol, proiectul nr. 636 ,,Decizia îmi aparține!”.
  5. Consiliul elevilor din L.T. ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, lider – Alexa Groian, mentor – Rodica Petco, proiectul nr. 645 ,,Tinerii mai aproape de noi”.

În cadrul atelierului VI ,,Ideile de afaceri sociale ale tinerilor”, au participat:

  1. Echipa: Daniela Dragan și George Dragan din s. Văsieni, planul de afaceri ,,Mono Pizza & Bakery”, domeniul de activitate: prepararea pizzei și a produselor de patiserie.
  2. Echipa în frunte cu Alexandru Socolov din c. Răzeni, planul de afaceri ,,Miere și polen pentru sănătate”, domeniul de activitate: producerea și comercializarea produselor apicole.
  3. Echipa în frunte cu Andrei Cebotaru din c. Ruseștii Noi, planul de afaceri ,,Profi-Clean Service”, domeniul de activitate: servicii de curățare, spălare și vopsire a acoperișurilor, gardurilor și a pavajelor.
  4. Echipa în frunte cu Ana Topor din s. Puhoi, planul de afaceri ,,Covers by Ana”, domeniul de activitate: confecționarea huselor și a accesoriilor pentru automobile; prestarea serviciilor de reparație a huselor universale, a accesoriilor din marochinărie și a îmbrăcămintei.
  5. Echipa: Maxim Visileac din s. Cigîrleni și Victor Corăbieru din c. Răzeni, planul de afaceri ,,Atelier solar”, domeniul de activitate: fabricarea de obiecte de decor, mic mobilier și obiecte personalizabile la comandă, precum și servicii de reparare și restaurare a mobilierului din lemn și metal, cât și a obiectelor casnice.
  6. Echipa în frunte cu Evghenia Sulă din s. Dănceni, planul de afaceri ,,Atelierul de broderii Evghenia ÎI”, domeniul de activitate: confecționarea iilor tradiționale și reparaţia hainelor.
  7. Echipa: Alexandru Bivol și Valentin Șcarevnea din or. Ialoveni, planul de afaceri ,,ReneweR”, domeniul de activitate: repararea și vânzarea pieselor la Pc; sisteme de operare – Windows/Soft; telefoane mobile; colectarea dispozitivelor și reciclarea ulterioară a acestora.
  8. Echipa în frunte cu Alexandru Buzilă din or. Ialoveni, planul de afaceri ,,Monte Carno – Alexander Diversis SRL”, domeniul de activitate: producerea, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne, a fructelor și a legumelor, precum și activități de alimentație (catering) pentru evenimente.

Sărbătoarea a culminat cu un spectacol muzical-coregrafic dedicat Zilei Naționale a Tineretului pentru promovarea tinerelor talente și a tinerilor iubitori de artă.

  1. Tamara Creciun, elevă, Liceul Teoretic Costești a cântat pentru tineri și a primit diplomă și premiul de 150 lei;
  2. Grupul de inițiativă ,,Visătorii” din Gimnaziul Gangura: Mihaela Fotescu, Violeta Făurean, Nicoleta Goiman, Magdalena Lupașcu și Serghelina Prisăcari, au interpretat o suită de dansuri populare și au primit diplome și premiul de 200 lei;
  3. Grupul de inițiativă ,,Lingviștii” din Gimnaziul Gangura: Violeta Faurean și Nicoleta Zatic au prezentat dansuri moderne și au primit diplome și premiul de 200 lei;
  4. Grupul de inițiativă ,, Pro cultura’’ din satul Ulmu: Iuliana Talpă, Stanislav Munteanu, Gabriela Cristea, Maxim Guțu, Alexandra Cernean, au executat o suită de dansuri populare și au primit diplome și premiul de 300 lei;
  5. Grupul de inițiativă ,,Viitorul ne aparține’’ din Gimnaziul Văratic: Ina Vdovicenco, Elena Gluhu, Mihaela Gluhu, Eva Miron, Felicia Miron, Maria Cercasov, Ina Cercasov, Mihaela Portas, au executat o suită de dansuri populare și au primit diplome și premiul de 300 lei;
  6. Mihaela Spinenco, membră în grupul de inițiativă ,,Scânteia’’ din Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan’’, Răzeni, a interpretat piese de muzică folc la chitară și a primit diplomă și premiul de 150 lei;
  7. Ansamblul ,,Chitarele nu plâng’’ din Liceul Teoretic “Olimp”, Costești: Mihaela Jomir, Mădălina Sulă, Ana Levinte, Parascovia Munteanu, au interpretat piese de muzică folc la chitară și au primit diplome și premiul de 300 lei;
  8. Echipele ,,Noi suntem schimbarea’’ și ,,PRO’’  din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, Puhoi: Valeria Șarpe, Daniela Demian, Irina Valcu, Maria-Magdalena Mașcauțan, Daniel Ceban, au interpretat un colaj de cântece populare ,,Pe vatra strămoșească” și au primit diplome și premiul de 300 lei;
  9. Cătălin Castraveț, elev, Liceul Teoretic ,,Mihail Bârcă”, Mileștii Mici a interpretat câteva cântece populare și a primit diplomă și premiul de 150 lei;
  10. Nicoleta Falcă, membră a grupului de inițiativă ,,Tinerii aduc schimbarea” din Gimnaziul Cărbuna, a interpretat cântecul ,,Batistuța” și a primit diplomă și premiul de 150 lei;
  11. Duetul muzical Ionela Plugaru și Marin Tonu din satul Bardar au interpretat ,,Sârba tineretului” și au primit diplome și premiul de 200 lei;
  12. Studioul de dansuri moderne TDS-Ialoveni, conducător artistic – Arina Proseanchin, dansatori: Evelina Vîtcărău, Milena Luca, Emilia Borovschi, Camelia Voloc, Maria Bogos, Letiția Bejenari, Magdalena Mamaliga, Anastasia Ciobanu, Karina Ciunciuc, au executat un colaj de dansuri moderne și au primit diplome și premiul de 300 lei;
  13. Marina Coca din s. Hansca, membră a grupului de inițiativă ,,Youth Klinic ,,Avante” , Ialoveni, a interpretat piese din repertoriul Formației ,,3 Sud-Est’’ și a primit diplomă și premiul de 150 lei;
  14. Grupul de inițiativă ,,Amicii culturii”, din satul Văsieni: Corina Meriacri, Andrei Delimarschii şi Adelina Vornicescu, au interpretat un colaj de dansuri moderne și au primit diplome de merit.
  15. Alexandra Tonu, elevă, L.T. “Aurel David”, Bardar a interpretat piese de muzică populară și de estradă și a primit diplomă de merit.
  16. Andreea-Gabriela Lungu, elevă a Liceului Teoretic ,,Ion Suruceanu’’, Suruceni, a declamat monologul ,,Eternitate efemeră’’ și a primit diplomă și premiul de 150 lei.

Evenimentul este organizat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” și Consiliul Raional Ialoveni, cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Suediei, prin intermediul Fundaţiei Est-Europene din Moldova, în cadrul proiectului: ,,Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de incluziune a tinerilor și a tinerelor NEET)”.

Ne bucură tinerii activi și energici care se implică și își manifestă sentimentul de a contribui la bunăstarea oamenilor și la dezvoltarea comunității!

 

Pentru conformitate,

                                                                       Victor Pletosu,

                                            specialist principal în domeniul politicilor de tineret,

                                                   Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

175 afișări