Mesajul Domnului Mihail SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova

26 august 2022

Stimați cetățeni!

În acest sfârșit de august, când marcăm cea de a 31-a aniversare de le proclamarea Independenței Republicii Moldova, administrația raionului Ialoveni transmite sincere felicitări, urări de prosperitate, de pace și de bunăstare în casa fiecăruia.

Independența se cucerește foarte greu și mult mai dificil se păstrează, la fel cum se demonstrează și în zilele noastre. Din păcate, statele mari tind, și în acest mileniu, să se extindă pe teritoriul statelor mai mici, exemplul fiind războiul de anexare a teritoriilor statului vecin, suveran și independent, Ucraina, de către Federația Rusă. Prin asemenea situație a trecut și tânăra noastră republică, în anul 1992, când același agresor și-a instaurat controlul pe o parte a teritoriului, și nu a mai plecat de aici nici până azi.

Evenimentele tragice care au loc astăzi la hotarul nostru, evenimente ce ne afectează pe toți de o potrivă, moral, social și economic, demonstrează întregii lumi cât de prețioasă este independența și, desigur, pacea.

Astăzi, mai mult ca oricînd, ne dorim liniște și pace, pentru a clădi viitorul nostru și al copiilor noștri, în această parte de Europă, la noi acasă!

La mulți ani!

Cu deosebit respect,

Mihail SILISTRARU

Președintele raionului Ialoveni

 

73 afișări