COLECTAREA FONDURILOR PENTRU PROIECTE DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ

17 mai 2022

În scopul consolidării capacităților celor 34 de echipe ale consiliilor locale de tineret, ale consiliilor elevilor şi ale grupurilor de iniţiativă civică din 15 localităţi ale raionului, care implementează proiecte de dezvoltare comunitară în cadrul rundei a XXIV-a de granturi mici pentru tineri, la 14 mai 2022, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfășurat Atelierul de instruire ,,Tehnici de colectare a fondurilor pentru proiecte comunitare” la care au participat activ peste 40 de tineri și tinere, împreună cu membrii echipei Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.

Prin jocuri energizante, interactive şi activităţi de educaţie non-formală participanții au înțeles că, ,,fundraising” este colectarea de fonduri pentru a acumula suma necesară implementării unui proiect ce contribuie la soluționarea unei probleme din comunitate, iar ,,crowdfunding” este atunci când mulți oameni participă la o schimbare donând bani.

Moderatoarea atelierului, doamna Vlada Ciobanu, expertă în cadrul organizației ,,Primăria mea”, a menționat că, pentru a colecta fonduri o echipă trebuie să fie responsabilă și transparentă, să-și promoveze cauza nobilă ca să găsească susținători voluntari. Oamenii donează pentru că vor să se simtă bine, și pentru că vor să ofere o speranță celor care au nevoie. Dar este important ca oamenii să cunoască echipa noastră care are o imagine bună. Este bine ca echipa să cunoască domeniile de interes ale donatorilor.

Tinerii au fost familiarizați cu sursele de finanțare pe care le putem găsi pe www.civic.md:

– accesarea de granturi interne și externe;
– redirecționarea a 2 % din venit spre organizațiile societății civile;
– organizarea evenimentelor speciale;
– prestarea serviciilor și antreprenoriatul social;
– intensificarea relațiilor de comunicare și colaborare cu diaspora;
– solicitarea de la oamenii de afaceri;
– parteneriate cu APL, actorii comunitari și diferite companii, pe care îi invităm la evenimente, le oferim vizibilitate și avem grijă să-i felicităm cu prilejul sărbătorilor;
– expoziție – târg și vânzare de bilete, etc.

Participanții au fost antrenați în următorii pași, fiecare împărtășindu-și experiența trăită în cadrul rundei de granturi mici:

  1. Stabilirea obiectivelor campaniei de fundraising;
  2. Alegerea sumelor realiste și descrierea cheltuielilor exacte;
  3. Echipa transmite mesajul despre problema din comunitate și soluția identificată;
  4. Consultarea cu mass-media, activiștii, autoritățile, antreprenorii, înainte de lansare;
  5. Oferim recompensă un mesaj de mulțumire;
  6. Imagini video despre proiectul – problema – soluția pentru care organizăm activități de colectare de fonduri;
  7. Raportarea cheltuielilor și rezultatul final.

 

Tinerii sunt agenții schimbării ce inspiră comunitatea !

Suntem profund recunoscători partenerilor consecvenţi: administrația raionului Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova pentru generozitatea şi suportul substanțial acordat la desfăşurarea atelierului de instruire.

Pentru conformitate,

Victor Pletosu,

specialist principal în domeniul politicilor de tineret,

Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

 

190 afișări