Consiliul raional Ialoveni anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacante pe termen nedeterminat – specialist principal, Direcția economie;

21 decembrie 2021

Consiliul raional Ialoveni anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice  de execuție vacante pe termen nedeterminat 

– specialist principal, Direcția economie;

Scopul general al funcţiei: Acordarea asistenţei informaţionale, metodice şi tehnologice antreprenorilor din raion cît şi atragerea investiţiilor.

Sarcinile de bază:

1.Realizarea sarcinelor de complexitate medie, interdependente, în implementarea/coordonarea politicilor în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii;

2.Coordonarea relaţiilor de  parteneriat cu autorităţile administraţiei publice şi ONG-urile din ţară şi de peste hotare de atragere a investiţiilor;

3.Elaborarea programelor, măsurilor pentru dezvoltarea socio-economică a raionului, analiza Indicatorilor socio-economici.

4.Avizarea propunerilor de completare a cadrului normativ cu privire la activitatea antreprenorială și asigurarea atragerii asistenței tehnice și financiare din partea statului sau donatorilor, prin intermediul proiectelor și programelor;

5.Elaborarea Planului de strategii în sectorul IMM pe termen mediu şi lung, elaborarea rapoartelor şi înaintarea propunerilor, pe segmentul IMM, pentru activitatea Direcţiei Economie.

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;

e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Condiţii specifice

– Studii superioare și/sau masterat;

– 1 an de experiență profesională în domeniu;

–  cunoştinţe de utilizare a computerului (Microsoft Word, Excel, Internet);

– cunoașterea unei limbi de circulație internațională.

Aptitudini: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare;

Atitudini: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine, imparţialitate, disciplină, spirit de comunicare. 

Persoanele interesate pot depune personal /prin poştă/prin e-mail Dosarul de concurs, care va conţine: 

a) formularul de participare;

b) copia buletinului de identitate;

c) copiile diplomelor de studii;

d) copia carnetului de muncă;

f) cazierul judiciar;

e)certificatul medical.

Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere.Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. 

Dosarul la concurs poate fi depus pînă la data de 12 ianuarie 2022 ora 17.00, pe adresa: or.Ialoveni, str.Alexandrul cel Bun, nr. 33, etajul 4 biroul 401 sau prin e-mail la adresa: balan.eleonora@gmail.com 

Persoana de contact: Balan Eleonora, tel. 026824235. 

Bibliografia concursului :

pentru ocuparea funcţiei publice vacante pe termen nedeterminat

– specialist principal, Direcția economie;

  • Constituţia Republicii Moldova,
  • Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală;
  • Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr. 25/ 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr. 16/ 2008 cu privire la conflictul de interese;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor
  • Legii 158 / 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
  • Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi;
  •   Legea nr.81 /2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător.
  • Legea nr.93 /1998 cu privire la patenta de întreprinzător.
190 afișări