Mesaj de felicitare cu Ziua Poliției

17 decembrie 2021

Stimați colaboratori și veterani ai organelor de poliție!

Anul acesta, pe 18 decembrie, sărbătorim cea de a 31-a aniversare de la adoptarea legii cu privire la Poliție de cătrte Parlamentul Republicii Moldova, prilej frumos pentru a veni cu sincere felicitări pentru tot ce faceți întru binele societății.

Procesul de reformare a organelor afacerilor interne a fost unul de lungă durată, dar astăzi avem o instituție creată în slujba cetățeanului, instituție menită sa apere valorile fundamentale ale societății: drepturile și libertățile cetățenești, proprietarea privată și publică, ordinea și liniștea în societate.

Noi în  calitate de reprezentanți ai administrației publice locale ne stăruim și depunem maxim efort pentru a vă susține în munca de loc ușoară pe care o prestați în folosul comunității. Iar responsabilitățile pe care le avem în comun ne fac să actionăm și mai insistent în găsirea de soluții și resurse pentru a ne menține mereu la nivelul așteptărilor concetățenilor noștri.

Suntem recunoscători polițiștilor care își păstrează devotamentul și respectul față de cetățeni în condiții foarte grele, înfruntând provocări mari. În condițiile specifice în care ne aflăm astăzi, și anume pandemia de Covid-19, munca dumneavoastră devine și mai complexă, iar riscul la care sunteți expuși se dublează.

Vă felicităm și vă mulțumim tuturor polițiștilor, celor care își îndeplinesc misiunea cu demnitate și curaj.

La mulți ani, stimați polițiști!

Președintele raionului Ialoveni

Mihail SILISTRARU

118 afișări