INVITAŢIE LA AL DOILEA FORUM RAIONAL DE TINERET

25 iunie 2021

Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administrația raionului Ialoveni și A. O. ,,Eco-Răzeni” invită tinerii activi (femei și bărbați), cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani, din localitățile raionului Ialoveni, să participe la Forumul Raional de Tineret, Ediția a II-a, care se va desfășura miercuri, 30 iunie 2021, orele 11:00 – 15:00, Centrul de Business Ialoveni – loc pitoresc în Pădurea Ruseștii Noi.

Evenimentul se desfășoară în contextul finalizării procesului de elaborare a Programului de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022 – 2026.

În agenda evenimentului sunt incluse următoarele subiecte:

  1. Stabilirea direcțiilor strategice, cât și a obiectivelor programului;
  2. Elaborarea planului de acțiuni, cu indicarea resurselor necesare, a perioadei de realizare, și desemnarea responsabililor și a partenerilor”;
  3. Prezentarea rezultatelor preliminare ale implementării proiectelor finanțate în cadrul Rundei a XXII-a de granturi mici a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.

Forumul va cuprinde următoarele ateliere de lucru, cu participarea tinerilor activi împreună cu actorii politicilor de tineret:

  1. Promovarea modului sănătos de viață în rândul tinerilor – responsabili: doamna Lilia DUNAI, șef, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante”, Ialoveni; doamna Maria BIVOL, președinte, A. O. ,,Alternativa”, Costești; doamna Olesea GHERMAN, angajată a Inspectoratului de Poliție Ialoveni.
  2. Ghidarea în carieră, angajarea în câmpul muncii și susținerea tinerilor antreprenori – responsabili: Sergiu GURĂU, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni” și doamna Cristina TROFIM, Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialoveni.
  3. Dezvoltarea serviciilor de educație non-formală, informare și instruire pentru tineri – responsabil: doamna Cristina ȘOVA, specialist principal, Direcția Generală Educație Ialoveni și doamna Maria LEVINTE, consilier raional în Consiliul Raional Ialoveni.
  4. Sporirea activismului civic al tinerilor – responsabil: domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni.

Doritorii de a participa la Forum este necesar să se înregistreze, în prealabil, prin completarea și expedierea formularului https://forms.gle/zCfcmKhTe4yQmQp6A  până la data de 29 iunie 2021.

Participanții la eveniment vor purta măștile de protecție și vor respecta la maximum distanța fizică de minim 1 m între persoane, atât în cadrul evenimentului la Centrul de Business, cât și în transportul public.

Important ! La data de 30 iunie 2021, orele 10:00 – 10:40, câteva microbuze vor asigura deplasarea participanților la forum de la Consiliul Raional Ialoveni spre Centrul de Business Ialoveni, precum și retur, la finele evenimentului.

Cheltuielile de deplasare ale participanților vor fi rambursate de către organizatori la prezentarea copiei actului de identitate (certificat de naștere / buletin de identitate).

Participanții vor beneficia de pauză de cafea și de prânz.

Contactele organizatorilor: Gurău Sergiu, director executiv, A.O. ,,Eco-Răzeni”, 079641243; Pletosu Victor, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, 068230922.

Forumul Raional de Tineret se desfășoară în cadrul proiectului regional ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” în parteneriat cu administrația raionului Ialoveni, în contextul Programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

447 afișări