ATELIERUL DE PLANIFICARE STRATEGICĂ ÎN DOMENIUL POLITICILOR DE TINERET
21 mai 2021
În scopul susținerii dezvoltării armonioase a tinerilor pentru a participa, mai activ, la viața social-economică a raionului, la 18 mai 2021, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni s-a desfășurat prima ședință a grupului de lucru privind elaborarea Programului de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru perioada 2022 – 2026.
Din componența grupului de lucru fac parte reprezentanții instituțiilor și organizațiilor: administrația raionului, direcția generală educație, direcția economie, direcția asistență socială și protecția familiei, direcția finanțe, secția cultură, inspectoratul de poliție, centrul medicilor de familie, centrul de sănătate prietenos tinerilor, direcția pentru ocuparea forței de muncă, asociații obștești, consilii de tineret și echipa Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
Ședința a fost prezidată de doamna Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni, asistată de domnul Sergiu Gurău, director executiv al Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni”. Dumnealor au subliniat că, implicarea tinerilor în toate domeniile vieții publice contribuie substanțial la dezvoltarea comunității și are un impact major în viitor. Iar un imperativ al timpului actual este dezvoltarea serviciilor pentru tineret.
La lucrările atelierului a participat activ domnul Vitalie CÎRHANĂ, expert în domeniul planificării strategice, care a explicat metodologia elaborării programului de dezvoltare a politicilor de tineret:
– acest document este un mecanism elaborat în mod participativ și cuprinde prioritățile în domeniu. La elaborarea și implementarea lui participă tinerii alături de autoritățile administrației publice, agenți economici, instituțiile de educație și cultură, precum și organizațiile societății civile care interacționează cu tinerii, deoarece beneficiarii sunt actorii-cheie în domeniul politicilor de tineret precum sunt tinerii și familiile tinere;
– fiecare instituție și organizație, în domeniul său de activitate, să realizeze o analiză a situației tinerilor, cu statistici actuale, ce programe, servicii și activități desfășoară pentru tineri. Expertul va expedia un formular referitor la informația ce se solicită de la fiecare reprezentant;
– procesul demarează cu organizarea unui forum raional al tinerilor ca să identificăm provocările și necesitățile tinerilor, precum și viziunile lor de soluționare a problemelor;
– în cadrul atelierului de planificare strategică vom analiza propunerile tinerilor din cadrul forumului, ca să ne documentăm care este situația reală;
– vom contura baza programului cu toate aspectele structurale și vom identifica direcțiile de intervenție, ca să creăm oportunități de dezvoltare tinerilor, în funcție de preferințele lor, pentru a-și putea realiza obiectivele de viitor;
– structura programului cuprinde analiza situației tinerilor, principiile, obiectivele și planul de acțiuni;
– proiectul programului de dezvoltare a politicilor de tineret va fi prezentat în cadrul celui de-al doilea forum raional al tinerilor, unde participanții vor oferi idei de îmbunătățire pentru definitivarea documentului strategic, ce urmează a fi aprobat de Consiliul Raional Ialoveni.
În cadrul ședinței grupului de lucru s-a decis organizarea și desfășurarea primului Forum raional al tinerilor, duminică, 06 iunie 2021, ora 11.00, Centrul de Business Ialoveni, la care sunt invitați peste 60 de tineri, cu vârste cuprinse între 14-35 ani, din toate domeniile vieții social-economice a localităților raionului Ialoveni.
Pentru buna organizare și desfășurare a forumului, intervenim respectuos cu rugămintea ca membrii grupului de lucru – reprezentați ai serviciilor publice ce interacționează cu tinerii, cât și primăriile localităților să ne ajute la identificarea tinerilor ce au dorința și intenția de a participa la forum, ca să completeze formularul de înregistrare ce va fi disponibil online în următoarele zile. În calitate de organizatori, administrația raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” vor asigura participanții la forum cu materiale de lucru, măști de protecție, hrană și transport (după caz, rambursarea costurilor de călătorie cu transportul public).
Atelierul de planificare strategică s-a desfășurat în cadrul proiectului regional ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” în parteneriat cu administrația raionului Ialoveni, prin intermediul Programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, cofinanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.
Pentru conformitate,
Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni