Regina Naturii, perfecțiunea mierii, antreprenor autohton cu una dintre cele mai dotate și moderne fabrici din Moldova

20 mai 2021

La data de 18 mai 2021 Direcția Economie a Consiliului raional Ialoveni a efectuat o vizită la întreprinderea S.R.L. ”Regina Naturii” din s. Costești, r-ul Ialoveni,  cu scopul de a analiza și promova activități de antreprenoriat mic și mijlociu pe teritoriul localităților raionului.

Activitatea de profil a antreprenorului, condusă de către Nicanor Negru, este prelucrarea și ambalarea mierei de albini în cantități largi,  inclusiv și sub “PRIVAT LABEL” (Etichetă personalizată).

Produsul este testat și certificat de către laboratoarele acreditate din Germania și Republica Moldova, ca fiind de cea mai înaltă calitate.

Astfel, treptat un hobby s-a transformat  într-o afacere,  iar din 2014 oficial, gustul mierei  ecologice și aromate este promovat, devenind lideri în producerea acesteia, în una dintre cele mai pitorești și agricole țări din Europa de Est – Moldova.

În fiecare picătură de miere sunt concentrate  cele mai bune  ingrediente pe care le dăruie natura.  Se realizează această misiune doar prin  folosirea metodelor natural tradiționale, obținînd excelență în produsele oferite consumătorilor.

Astfel, produsele au nu doar un gust deosebit, ci și o calitate care corespunde cerințelor internaționale.

90 afișări