Comisie în frunte cu președintele raionului a efectuat inspectarea ultimilor lucrări finanțate din bugetul anului 2020

22 decembrie 2020

La sfârșitul săptămânii trecute președintele Mihail SILISTRARU însoțit de șeful Secție Construcții, domnul Ion MEȘINĂ a efectuat o inspectare a obiectivelor din raion unde se finalizează lucrări finanțate din banii alocați de Consiliul raional Ialoveni.

Scopul vizitelor a fost constatarea situației la zi a lucrărilor pe fiecare șantier în parte dar și urgentarea finalizării acestora cu prezentarea proceselor verbale de executare pentru a se reuși achitarea lor până la sfârșitul anului bugetar.

În localitatea Nimoreni se construiește o anexă a Oficiului Medicilor de Familie, aici CRI a alocat suma de 170 mii lei. Lucrările sunt destul de avansate, iar cele planificate pentru anul acesta vor fi executate în termen.

În satul Malcoci comisia a inspectat podețul construit peste canalul ce desparte localitatea în două, acum locuitorii din zonă au acces mai ușor spre strada centrală. Consiliul raional a alocat, prin decizia din luna mai, 100 mii lei pentru amenajarea podețului dat, la ziua de astăzi lucrările sunt terminate și urmează să fie achitate.

Următoarea localitate vizitată a fost satul Dănceni, unde la solicitarea Administrației locale au fost alocați 180 mii lei pentru construcția rigolei de evacuare a apelor pluviale. Din banii acordați de Consiliul raional, Primăria va achiziționa ulucele semifabricate din beton armat, iar ulterior cu aportul cetățenilor din zonă acestea vor fi instalate pentru soluționarea problemei cu apele meteorice.

La Ruseștii Noi a fost controlată starea lucrărilor la contrucția drumului de legătură dintre Ruseștii noi și Ruseștii Vechi. Aici Consiliul raional a organizat asfaltarea unei porțiuni de 750 m lineari de drum ce se află in gestiune proprie. Lucrările sunt în proces de executare și vor fi finalizate în timp util pentru a se reuși achitările.

La ședința din 28 mai, curent, Consiliul raional Ialoveni a rezervat, la solicitările insistente a administrației LT ”M. Bîrcă” din Mileștii Mici, suma de 500 mii lei în calitate de contribuție pentru reparația capitală a cantinei liceului. În momentul vizitei, s-a constatat că lucrările planificate pentru acest an bugetar nu vor fi realizate în totalitate pentru a fi folosiți banii alocați. Domnul Silistraru a solicitat prezentarea Proceselor Verbale cu situația lucrărilor în termen, iar lucrările care nu s-au reușit de finalizat anul acesta vor fi executate din alocările anului viitor.

În localitatea Costești au fost inspectate lucrările executate la acoperișul LT ”Olimp”, lucrări realizate cu suportul Consiliului Județean Ilfov, care a alocat în acest sens 1600 mii lei, suplimentar, în calitate de contribuție, CRI a asigurat 300 mii lei. Ce ține de reparația acoperișului, lucrările sunt finalizate, mai sunt în proces de executare lucrări de schimbare a rețelelor electrice și refacerea tavanelor ce au suferit în urma inundației care a avut loc în timpul lucrărilor la acoperiș. Pentru aceste lucrări din urmă au mai fost alocate 600 mii lei de către Comisia Națională pentru Situații de Urgență.

În comuna Gangura se petrec lucrări de reparație a două porțiuni de drum din gestiunea Consiliului raional. Acestea sunt drumurile ce asigură legătura dintre Gangura și satele din componența comunei, Homuteanovca și Misovca. În Țîpala la fel a fost inspectată situația lucrărilor de întreținere a drumului de legătură cu satul Bălțați. Pe aceste porțiuni lucrările au fost executate cu sursele financiare alocate din Fondul rutier raional și majoritatea lor sunt finalizate deja.

411 afișări