Vizita de studiu ,,Schimb de bune practici și experiențe în implementarea Programului ,,Fondul pentru Tineri”

10 noiembrie 2020

În contextul sărbătorii ,,Ziua Națională a Tineretului”, la 07 noiembrie 2020, echipa Fondului pentru Tineri Varniţa, r. Anenii Noi, coordonator – doamna Svetlana Budiștean, de la Asociaţia Obştească ,,Şansa”, din s. Varniţa,  a efectuat o vizită de studiu la Fondul pentru Tineri Ialoveni pentru a consolida comunicarea şi colaborarea între tinerii membri ai Programului ,,Fondul pentru Tineri”.

      Atelierul s-a desfăşurat în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, cu activități de dezvoltare personală, distribuirea pliantelor informative, exerciţii de cunoaştere reciprocă şi jocuri energizante, organizate de echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni.

În cadrul evenimentului ne-au onorat cu prezența și cu frumoase mesaje de felicitare domnul Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni, doamna Galina Tonu, vicepreședintele raionului Ialoveni și domnul Sergiu Gurău, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni”, care au subliniat că programul ,,Fondul pentru Tineri” a împlinit 10 ani de activitate și a desfășurat 21 de runde de granturi pentru stimularea activismului civic, voluntariatului şi dezvoltării capacităților consiliilor locale de tineret în scrierea și implementarea proiectelor, susţinute financiar și logistic de autorităţile administraţiei publice locale în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană din Moldova.

Cu entuziasm, membrii Fondului pentru Tineri Varniţa au povestit despre rundele de granturi mici pentru tineri desfăşurate în perioada 2013 – 2020, în parteneriat cu Primăria Varniţa și Consiliul Raional Anenii Noi. Au adus exemple de activități de consolidare a echipei, precum și de proiecte finanțate pentru a contribui atât la afirmarea şi promovarea tinerilor, cât şi la dezvoltarea localităţilor. Spre exemplu, celebrarea rezultatelor programului de granturi are loc în cadrul Galei Tineretului.

Cu ingeniozitate, membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni au realizat o prezentare a rezultatelor acestui program instituit în aprilie 2010, cu 21 de runde de granturi mici desfășurate, cu 528 de proiecte depuse și 356 de proiecte finanțate în 25 de localități. De asemenea, au demonstrat prin imagini video, fatul că, anual, sunt desfășurate 2 runde de granturi mici pentru tineri: runda de primăvară, care se încheie cu Gala Bunelor Practici, și runda de toamnă, care se finalizează cu Festivalul Tinerilor Activi. Fiecare rundă de granturi cuprinde și Clubul tinerilor lideri comunitari, privind monitorizarea și raportarea intermediară a implementării proiectelor.

Tinerii din cele două raione şi–au împărtăşit experienţa despre strategia de activitate a fondului; activitățile de colectare a fondurilor de la donatori; harta şi impactul programului; acţiunile de promovare a fondului, precum și calendarul concursului de finanţare, ce cuprinde: lansarea rundei de granturi, atelierul de instruire în domeniul managementului proiectelor, procesul de selecţie şi analiză a proiectelor, semnarea acordurilor de colaborare şi înmânarea certificatelor de grant, precum şi implementarea, raportarea şi evaluarea finală a proiectelor.

Un subiect interesant din agenda evenimentul a fost și organizarea concursului planurilor de afaceri ale tinerilor, precum și calendarul rundei de granturi pentru tinerii antreprenori, în cadrul Programului ,,Fondul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni”. Prima rundă de granturi mici pentru tinerii antreprenori s-a desfășurat în perioada 2019 – 2020, cu 7 idei de afaceri susținute. În luna septembrie 2020 a demarat și cea de-a II-a rundă de granturi pentru susținerea ideilor de afaceri ale tinerilor, ce vor fi prezentate în cadrul Forumului Tinerilor Antreprenori, la 19 noiembrie 2020.

Cu multă inspiraţie, la finele evenimentului, membrii Consiliului local de tineret Ialoveni au prezentat proiectele realizate în perioada 2019 – 2020, cu suportul Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.

Suntem recunoscători partenerilor consecvenți care au contribuit substanţial la buna organizare şi desfăşurare a vizitei de studiu: Asociaţia Obştească ,,Şansa”, Varniţa; Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, administrația raionului Ialoveni şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova.

Pentru conformitate,

                                                                   Victor Pletosu,

                                            specialist principal în domeniul politicilor de tineret,

                                                   Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

271 afișări