MESAJUL DE FELICITARE AL ADMINISTRAȚIEI RAIONULUI IALOVENI CU PRILEJUL SĂRBĂTORII: ,,12 AUGUST – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A TINERETULUI”
12 august 2020
Dragi tineri,
Suntem onorați să Vă felicităm cordial cu prilejul sărbătorii ,,12 august – Ziua Internaţională a Tineretului”, instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1999 !
Deoarece tineretul reprezintă forţa motrice de dezvoltare a societăţii, iar entuziasmul, voluntariatul şi activismul civic sunt principalele virtuţi ale tinerilor, în anul 2010 am demarat în parteneriat cu A. O. ,,Eco-Răzeni” și Fundația Est-Europeană din Moldova Programul raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”. În acest an, celebrăm împreună 10 ani de activitate merituoasă a acestui program cu impact major. Cele 20 de runde de granturi mici ce s-au desfășurat, au oferit suportul necesar ca ideile originale ale tinerilor să devină solide proiecte de dezvoltare durabilă a comunității.
Este evident rolul autorităţilor administraţiei publice întru susţinerea activităţii structurilor de participare a tinerilor și realizarea priorităţilor documentelor strategice. Pentru a stimula interesul tinerilor de a contribui la prosperarea localităților, am lansat cea de-a doua rundă de granturi mici pentru finanțarea planurilor de afaceri inovative din cadrul Programului raional ,,Fondul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni”. Totodată, avem scopul de a desfășura și runda a XXI-a de granturi mici pentru tineri în toamna acestui an.
Ne bucurăm de oportunitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor împreună cu Rețeaua consiliilor locale de tineret din raionul Ialoveni. Astfel, axându-ne pe un management bazat pe rezultate, consultăm tinerii prin platforme civice, de informare şi afirmare, precum: Gala Bunelor Practici, ce se va desfășura la 20 august, și Forumul raional al tinerilor, ce va avea loc la 22 august, curent, ca să elaborăm, împreună, un plan de acţiuni pentru dezvoltarea sustenabilă a politicilor de tineret și consolidarea capacităților Consiliului Raional de Tineret Ialoveni.
Vă doresc mult succes în realizarea scopurilor nobile de viitor şi Vă sugerez să munciţi suficient, să investiţi conştient şi înţelept resursele importante: timpul, devotamentul şi vocaţia, ca să aveţi şansa beneficiilor dorite şi să daţi semnificaţie unei vieţi de calitate !
Sunt ferm convins că tinerii curajoși, dotaţi şi inteligenţi merită să guverneze viitorul european al ţării noastre !
Cu înaltă considerație,
Mihail SILISTRARU,
Preşedintele Raionului Ialoveni
Tweet 158 afișări