Sedința de informare și instruire împotriva răspândirii infecției Covid-19

5 august 2020

În urma ieșirilor de monitorizare a grupului de lucru format de Comisia raională Extraordinară pentru Sănătate Publică în teritoriul raionului au fost depistate un șir de încălcări ale regulamentelor cu privire la stoparea infecției Covid-19. Cu scopul de prevenire și informare în data de 4 august a fost organizată o ședință de instruire cu menegerii instituțiilor vizitate. Ședința a fost condusă de către domnul vicepreședinte Andrei Eremia, care a adus la cunoștință celor prezenți că scopul acțiunilor date nu este sancționarea încălcărilor depistate dar aducerea la cunoștința celor prezenți despre măsurile ce se impun pentru a preveni răspândirea infecției Covid -19.

Cu un raport instructiv-informativ a venit domnul Vasile Munteanu, coordonator al subdiviziunii Ialoveni, CSP Chişinău, care a adus la cunoștință principalele încălcări depistate, cum ar fi:

  • Aglomerarea spațiilor, sau nerespectarea distanței fizice;
  • Lipsa registrelor de control a termometriei angajaților;
  • Personalul nu folosește corect măștile de protecție;
  • Nu se respectă accesul fluidizat al vizitatorilor în instituție, etc.

Despre sancțiunile care pot fi aplicate în cazul nerespectării măsurilor împotriva răspândirii infecției a relatat domnul Pavel Damaschin – șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni.

În finalul ședinței toți cei prezenți au fost de acord că doar prin respectarea strictă regulilor impuse prin Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică putem evita declanșarea unui focar Covid-19 în raionul nostru.

207 afișări