ANUNȚ

1 iulie 2019

 A V I Z

CONSILIUL RAIONAL IALOVENI

anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante

Șef, Direcție Generală Educație și Cultură

Scopul general al funcţiei: Implimentare și dirijarea în raion a policticilor educaționale și culturale promovate de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Educației, Culturii și Cercetări, Consiliul Raional. 

 

Sarcinile de bază:

  1. Implementarea  şi realizarea politicii educaţionale în învăţămîntul preuniversitar şi preşcolar din raion;
  2. Stabilirea strategiei de dezvoltare instituţională la nivel de raion;
  3. Asigurarea concordanţei alocării resurselor umane, materiale, informaţionale în funcţie de programele de dezvoltare instituţională;
  4. Reprezentarea Direcţiei în relaţii publice;
  5. Îndrumarea și coordonarea activității direcţiei. Consilierea şi facilitarea schimbului de informaţii.

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
  • este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
  • în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie..

Condiţii specifice

  • Studii superioare în domeniu educației/ culturii;
  • 4 ani de experiență profesională în domeniu;
  • cunoştinţe de utilizare a computerului (Microsoft Word, Excel, Internet);
  • posedarea unei limbi moderne va fi un avantaj.

 

Aptitudini: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare;

Atitudini: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine, imparţialitate, disciplină, spirit de comunicare.

 

Persoanele interesate pot depune personal /prin poştă/prin e-mail Dosarul de concurs, care va conţine:

 

  1. a) formularul de participare;
  2. b) copia buletinului de identitate;
  3. c) copiile diplomelor de studii;
  4. d) copia carnetului de muncă;
  5. f) cazierul judiciar;

e)certificatul medical.

Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere. Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

 

Dosarul la concurs poate fi depus pînă la data de   22.07.2019 ora 17.00, pe adresa: or.Ialoveni, str.Alexandrul cel Bun, nr. 33, etajul 4 sau prin e-mail la adresa: ialoveniconsiliu@gmail.com

Persoana de contact: Plugaru Aliona, tel. 026824235.

 

Bibliografia concursului

  • Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994

  • Acte legislative generale
  • Legea cu privire la administrația publică locală

Nr.436 din 28.12.2006

  • Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public

Nr.158-XVI din 04.07.2008

  • Legea la Codul de conduită a funcționarului public

Nr. 25-XVI din 22.02.2008

  • Legea cu privire la conflict de interese

Nr. 16-XVI din 15.02.2008

  • Legea Republicii Moldova cu privire la registre

Nr.1320-XIII din 25.09.1997

Monitorul oficial nr.77 – 78 din 27.11.97

  • Legea privind accesul la informație

Nr. 982-XIV din 11.05.2000

MO al RM nr.88-90/664 din 28.07.2000

  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.201 din 11.03.2009 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului publiс
  • Legea nr. 435 –XVI din 28.12.2006 cu privire la descentralizarea administrativă
  • Legea nr. 155 din 21.07.2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice
  • Codul Muncii al Republicii Moldova, 2003
  • Convenția ONU cu privire la protecția drepturilor copilului din 20.11.89
  • Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar
  • Hotărârea de Guvern nr.1310 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
  • Hotărârea de Guvern nr.969 din 03.10.2018 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea compensațiilor bănești anuale personalului didactic din instituțiile de învățământ general public.
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.868 din 08.10.2014 ,, Cu privire la finanțarea în bază de cost standard per elev a instituțiilor de învățămînt primar și secundar general din subordinea autorităților publice locale de nivelul al doilea”
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.903 din 30.10.2014 ,,Pentru aprobarea regulamentului cu privire la transportarea elevilor”
  • Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 270 din 08.04.2014 ,, Cu privire la aprobarea Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea evaluarea referirea asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului”
  • Acte legislative și normative în domeniul Educației
  • Codul Educației nr.152 din 17.07.2014
  • Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014-2020 ,, Educația -2020”
  • Regulamentul instituției de învățământ ,,Grădiniță-Școală Primară”
  • Regulamentul instituției de învățământ preșcolare
  • Standartele minime de dotare a școlilor primare, gimnaziilor și liceelor cu mijloace TIC
  • Regulamentul privind evaluarea rezultatelor învățării, promovării, absolvire și transferul elevilor în învățămîntul primar, gimnazial și liceal
  • Regulament –cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățămînt primar și secundar, ciclul I și II
  • Regulamentul de admitere în învățământul liceal
  • Regulamentul de atestare a cadrelor didactice și de conducere
  • Regulamentul de organizare și desfășurare a examenelor, anul școlar 2018-2019
  • Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general
  • Instrucțiunea privind prevenirea și combaterea abandonului școlar și absenteismului,
  • Regulamentul de susținere a elevilor dotați” (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 34 din 15.01.2003 ,, Cu privire la modificarea și completarea Regulamentului de susținere a elevilor dotați”)
  • Instrucțiunea de organizare a învățământului la domiciliu
  • Reglementări și proceduri specifice privind evaluarea finală și certificarea elevilor cu cerințe educaționale speciale incluși în instituțiile de învățământ general obligatoriu
  • Regulamentul cu privire la organizarea obligatorie a pregătirii copiilor către școală de la vârsta de 5 ani
  • Instrucțiunea cu privire la personalizarea automatizată, eliberarea, evidența și păstrarea actelor de studii din învățământul general
  • Metodologia privind înscrierea copiilor în clasa întâi, 2018-2019
  • Convenția Colectivă de Muncă (nivel de ramură) pe anii 2016-2020
  • Curricula Națională
  • Plan- cadru pentru învățământul primar, gimnazila și liceal 2018-2019
  • Acte legislative și normative în domeniul Culturii

Legea culturii nr. 413 din 27.05.1999;

Legea cu privire la teatre, circuri și organizații concentristice nr. 1421-XV din 31.12.2002

Legea cu privire la activitatea editorial nr.939-XVI din 20.04.2000;

Legea cu privire la biblioteci nr.160 din 20.07.2017;

Legea cu privire la meșteșugurile artistice populare nr.135 din 20.03.2003;

Legea cu privire la protejarea patrimoniului cultural imaterial nr. 58 din 29.03.2012;

Legea muzeelor nr.262 din 07.12.2017;

Legea privind ocrotirea monumentelor nr.1530 din 22.06.1993;

Legea privind protejarea patrimoniului  arheologic nr.218 din 17.09.2010;

Legea cu privire la protejarea patrimoniul cultural național mobil nr.280 din 27.12.2011;

Regulamentul privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci nr.17 din 05.02.2015;

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a bibliotecilor publice (Ordinul nr.186 din 26.02.2019)

 

480 afișări