MESAJUL PREȘEDINTELUI RAIONULUI IALOVENI CU PRILEJUL ZILEI PROFESIONALE A FUNCȚIONARULUI PUBLIC
24 iunie 2019
Cu prilejul zilei profesionale „Ziua funcționarului public”, adresez cele mai alese felicitări și urări de bine tuturor colegilor și angajaților din serviciul public. Această sărbătoare, marcată în fiecare an pe 23 iunie, este o dovadă a recunoașterii rolului responsabil și important al funcționarilor publici în dezvoltarea societății, dar și o profundă gratitudine pentru activitatea nobilă pe care o realizați zi de zi.
Cu acest prilej, transmit sincere mulțumiri și funcționarilor publici din raionul Ialoveni pentru contribuția adusă în vederea creșterii calității serviciului public. Vă doresc să aveți parte de realizări marcante pe plan profesional și personal, sănătate, vocație, respect și recunoștința celor din jur !
Cu respect,
Ghenadie SAJIN, Președintele Raionului Ialoveni