COMUNICAT INFORMATIV
11 aprilie 2019
În ziua de 11 aprilie 2019 a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului raional Ialoveni, prezidată de domnul Victor Decuseară, consilier raional, și la care au participat 28 de aleși raionali.
Consilierii au discutat și aprobat câteva proiecte importante pentru viața economică și socială a raionului.
În legătură cu remanierile de cadre, Consiliul a aprobat noua componență a comisiei de concurs pentru suplinirea funcțiilor vacante din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional.
De asemenea aleșii raionali au încuviințat recepționarea de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a unui lot de rechizite școlare pentru necesitățile instituțiilor educaționale din raion.
La solicitarea Comisiei Electorale Centrale, Consiliul raional a propus candidaturi pentru suplinirea funcției de membru al Consiliului Electoral Ialoveni pentru alegerile locale generale din anul 2019.
”Cu privire la alocarea mijloacelor financiare” a fost unul din subiectele-cheie și vare a generat un șir de discuții aprinse atât în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate, cât și în cadrul ședinței în plen. Totuși în cele din urmă proiectul a fost votat în unanimitate, dat fiind faptul că la alocarea resurselor financiare s-a ținut cont de interesele fiecărei localități din raion.
În scopul creşterii nivelului de implicare a tinerilor în procesul de consolidare a democraţiei participative şi implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Sectorului de Tineret -2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 1006 din 10 decembrie 2014, Prioritatea III ,,Oportunități economice pentru tineri”, Subprioritatea 3.1. ,,Abilitarea economică și antreprenoriatul în rândul tinerilor”, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. 1, lit. (c), şi art. 12, alin. 2, lit. (c), ale Legii cu privire la tineret, nr. 215 din 29 iulie 2016, a fost aprobat Acordul de Colaborare între Consiliul raional Ialoveni și Asociația Obștească ”Eco-Răzeni” din comuna Răzeni, asociație, care în ultimii ani a înregistrat succese notabile în domeniul politicilor de tineret.
Textele deciziilor aprobate în ședința din 11 aprilie vor fi în curând plasate pe platforma il.md.
Nicolae MEREACRE,
Secretarul Consiliului raional Ialoveni