Lansarea Planului General de Alimentare cu Apă și Sanitație (PGAAS) a raionului Ialoveni, Partea II, Sanitație

25 iulie 2018


Lansarea Planului General de Alimentare cu Apă și Sanitație (PGAAS) a raionului Ialoveni, Partea II, Sanitație


La data de 25.07.2018 a avut loc evenimentul de lansare a Planului General de Alimentare cu Apă și Sanitație (PGAAS) a raionului Ialoveni, Partea II, Sanitație, organizat de către Consiliul Raional Ialoveni, cu suportul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație, ApaSan, în incinta Centrului de Sprijinire a Mediului de Afaceri Transfrontaliere – Training, Expoziții și Simpozioane Ialoveni.

Partea I a PGAAS, Alimentarea cu Apă, a fost elaborată în perioada Ianuarie 2014 – Mai 2015, la fel prin eforturi comune a Consiliului Raional Ialoveni și Proiectului Elveției de Apă și Sanitație, ApaSan, finanțat de Biroul de Cooperare a Elveției și Agenția de Dezvoltare a Austriei, astfel la eveniment a fost prezentat rezumatul Părții I, s-a discutat despre etapele de implementare, iar echipa de consultanță a adus la cunoștință date despre procesul de planificare a elaborării Părții II, Sanitație: program de lucru, rezultate așteptate, etc, ceea ce se va întămpla în perioada august – decembrie 2018 și se axează pe contextul sanitar rural – abordare integrată de planificare a raionului în sectorul de apă și sanitație.

Părțile finanțatoare Suma (MDL)
Consiliul Raional Ialoveni (fonduri proprii) 176’578
Consiliul Raional Ialoveni (grant acordat de FEN) 1’015’326
Proiectul Elveției de Apă și Sanitație, ApaSan 988’298
Suma totală 2’180’202

La evenimentul de lansare a planificării sectorului de apă au participat  reprezentanți ai tuturor părților interesate – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Fondul Ecologic Național, primarii din cadrul raionului Ialoveni, reprezentanții partenerilor străini de dezvoltare – Agenția Confederaţiunii Elveţiene SDC, Agenția de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, ADC, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, GIZ, operatori și antreprenori din sector.

65 afișări