Memoria eroilor e veșnic vie

2 martie 2018

FESTIVITATE DEDICATĂ ZILEI DE 2 MARTIE

Administrația raionului Ialoveni a organizat, în ziua de 2 martie, o festivitate, dedicată aniversării a 26-a de la începutul războiului pentru Independența și Integritatea Republicii Moldova.

La festivitate au participat mai multe oficialități, între care doamnele  Rodica Scutelnic, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale,Daniela Nedelciuc, reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în teritoriul raionului Ialoveni, Oleg Mereacre, președinte-interimar al raionului, Victor Istratiev, vicepreședinte al raionului, Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni, moderatorul festivității, reprezentanți ai organizațiilor obștești și ai colectivelor de muncă din centrul raional. Cei mai mulți la număr, bineînțeles, au fost reprezentanți ai organizației raionale a veteranilor de război, cei care cu arma în mâini  s-au ridicat atunci în apărarea valorilor sacre ale neamului nostru…

Persoanele care au luat cuvântul în fața  celor prezenți, au menționat importanța deosebită a zilei de 2 martie,  accentuând  obligația urmașilor de a păstra vie memoria martirilor neamului, căzuți în luptele de la Nistru, pentru a asigura un viitor demn generațiilor de azi și de mâine.

Un sobor de preoți a organizat un serviciu divin în memoria celor ce s-au jerfit în numele păcii și prosperității  statului Republica Moldova.

Participanții la miting au depus buchete de flori vii la memorialul, înălțat în centrul raional, în semn de omagiu și recunoștință față de eroii neamului, căzuți la datorie în acel cumplit război.

138 afișări