A V I Z

7 mai 2018

CONSILIUL RAIONAL IALOVENI

APARATUL PREȘEDINTELUI RAIONULUI

anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante

  • Specialist, Serviciu arhivă din cadrul Direcției Administrație Publică

Scopul general al funcţiei: Contribuirea în măsura cerinţelor actuale în domeniul arhivistic din  cadrul Consiliului raional.

Sarcinile de bază:

  1. Asigurarea integrităţii şi evidenţei documentelor Fondului Arhivistic al Republicii Moldova;
  2. Completarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova cu documente ce reflectă viaţa materială a populaţiei raionului şi care au valoare istorică, ştiinţifică, socială, economică, politică sau culturală;
  3. Respectarea drepturilor cetăţenilor la informaţia arhivistică, valorificarea documentelor, asigurarea informativă a organelor administraţiei publice locale;
  4. Dirijarea organizatorică şi metodică a activităţii arhivelor departamentale şi lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice locale, instituţii de stat, organizaţii şi întreprinderi, acordarea ajutorului metodic altor instituţii cu diferite forme de proprietate în asigurarea păstrării, completării şi valorificării documentelor;
  5. Organizarea lucrărilor de expertiză a valorii documentelor din fondurile arhivei.

 

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază –

  • deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;
  • posedarea limbii de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;
  • neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
  • este aptă, din punct de vedere al sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
  • studii superioare;
  • lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Condiţii specifice –

  • Studii superioare;
  • cunoştinţe de utilizare a computerului (Microsoft Word, Excel, Internet);
  • posedarea unei limbi moderne va fi un avantaj;

Aptitudini: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare;

Atitudini: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine, imparţialitate, disciplină, spirit de comunicare.

 

Persoanele interesate pot depune personal /prin poştă/prin e-mail Dosarul de concurs, care va conţine:

 

  1. a) formularul de participare;
  2. b) copia buletinului de identitate;
  3. c) copiile diplomelor de studii;
  4. d) copia carnetului de muncă;
  5. f) cazierul judiciar;

e)certificatul medical.

Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere. Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

 

Dosarul la concurs poate fi depus pînă la data de 07 mai 2018 ora 17.00, pe adresa: or.Ialoveni, str.Alexandrul cel Bun, nr. 33, etajul 4 sau prin e-mail la adresa: ialoveniconsiliu@gmail.com

Persoana de contact: Plugaru Aliona, tel. 026824235.

 

Bibliografia concursului :

 

  • pentru ocuparea funcţiei publice vacante
  • Specialist, Serviciu arhivă din cadrul Direcției Administrație Publică

 

    • Constituţia Republicii Moldova,
    • Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
    • Legea nr. 158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
    • Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
    • Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese;
    • Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”;
    • Legea nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare;
    • Legea nr. 982-XIV duin 11 mai 2000 privind accesul la informație;
  • Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 Regulamentul Serviciului de Stat de Arhivă;
  • Legea nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova;
  • Hotîrîrea Guvernului nr. 618 din 05 octombrie 1993 pentru aprobarea Regulilor de întocmire a documentelor organizatorice şi de dispoziţie şi Instrucţiunii-tip cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autoadministrării locale ale Republicii Moldova;
    • Instrucțiunea cu privire la verificarea existentului și stării fizice a dosarelor.
218 afișări