Sărbătoarea Sfântului Andrei – Hramul Casei raionale de cultură „Andrei Ungureanu”, Ialoveni

15 decembrie 2022

 În mod tradițional, la 13 decembrie marcăm sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat – hramul Casei raionale de cultură „Andrei Ungureanu”, Ialoveni. 

În Piața Unirii a avut loc inaugurarea bradului și aprinderea luminițelor, cu mesajele de felicitare ale Primăriei orașului Ialoveni și ale administrației raionului, cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă. 

La sărbătoarea Sfântului Andrei ne amintim de maestrul coregraf Andrei Ungureanu, care dăinuie în inima noastră prin creația artistică, iar Casa raională de cultură Ialoveni îi poartă cu cinste numele. 

Cu prilejul sărbătorii hramului, domnul Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni, domnul Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni și doamna Diana Josu-Braniște, Șef, Secția cultură Ialoveni, au felicitat cordial angajații Casei raionale de cultură „Andrei Ungureanu”, pentru faptul că, prin misiunea și vocația lor, își aduc aportul la dezvoltarea vieții culturale și la promovarea tinerelor talente. 

Spre bucuria melomanilor, atmosfera de sărbătoare a fost nuanțată, de un splendid recital muzical susținut de artiștii profesioniști ai Ansamblului vocal-instrumental „Premier Band”: maestrul Ion Condrea, instrumentist acordeon, profesionist la clape; maestru de sunet și lumini, inginerul și regizorul de sunet Ion Timotin; artist instrumentist chitară – Andrian Sănduță; interpret la chitară bas – Gicu Mogîldea; cel mai bun percuționist la tobe – Gelu Ispir; eminenta artistă Mihaela Andrei – solistă vocal și celebrul cantautor, Ady Carp, renumit interpret de muzică ușoară și populară.

În semn de înaltă apreciere, domnul Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni, a decernat artiștilor diplome de excelență și florile gratitudinii.

257 afișări