CLUBUL TINERILOR LIDERI COMUNITARI 2019

4 noiembrie 2019

În contextul Programului ,,Costești – Capitala Tineretului 2019” și a gamei de manifestări prilejuite sărbătorii ,,Ziua Naţională a Tineretului”, în scopul consolidării instrumentelor de participare a tinerilor la dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi la procesul de luare a deciziilor, la 01 noiembrie 2019, în incinta Centrului de Sprijinire a Mediului de Afaceri Transfrontaliere – Training, Expoziţii şi Simpozioane, loc pitoresc în Pădurea Ruseştii Noi, s-au defăşurat lucrările Clubului Tinerilor Lideri Comunitari – un eveniment de raportare intermediară, analiză şi monitorizare a implementării celor 18 proiecte comunitare ale grupurilor de iniţiativă civică şi ale consiliilor locale de tineret din cele 9 localităţi ale raionului Ialoveni, în cadrul Rundei a XIX – a de Granturi Mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, cu suportul financiar al Consiliului Raional Ialoveni, al Fundaţiei Est-Europene din Moldova, al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova şi al A. O. ,,Eco-Răzeni”.

Circa 80 de fete și băieți tineri activi, care se manifestă în calitate de lideri veritabili, au participat cu prezentări de proiecte reuşite, bune practici şi istorii de succes. Comunicările tinerilor au fost structurate conform punctelor de reper: imagini video / foto despre acţiunile proiectelor cu informaţii succinte, relevarea rezultatelor şi impactul activităţilor, numărul de beneficiari şi categoriile acestora, bugetul proiectelor şi alte resurse atrase, partenerii şi rolul actorilor în proiecte, implicarea tinerilor, lecţiile învăţate, problemele întîlnite şi soluţiile identificate, dar şi continuitatea activităţilor proiectelor.

Lucrările Clubului Tinerilor Lideri Comunitari au cuprins 3 ateliere tematice.

La lucrările atelierului I  Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor, moderat de doamna MELINTEANU Veronica, manager de program, A. O. ,,Eco-Răzeni”, au participat:

  1. Consiliul Local de Tineret Ialoveni, lider – Victoria CEBAN, proiectul „Growing Strong”. Membrii grupului de inițiativă și-au propus să învețe mai multe despre vizibilitatea și promovarea activităților lor pe rețelele de socializare. Pentru acest lucru, au organizat și participat activ în cadrul seminarului formativ „Promovarea în mediul online”, ghidați de experimentatul jurnalist Veaceslav AFTENE, cunoscut drept fondator al portalului de știri Ialovnews.md. În urma seminarului, tinerii au sesizat ideea-cheie că mediul online constituie puntea de legătură cu publicul și portalul de succes pentru activitățile incluse în proiect, iar maniera de a scrie un articol trebuie să fie una simplă, pe înțelesul publicului larg și aproape de interesele acestuia. Grație acestor instruiri, dar și a creativității și implicării asidue a echipei, Consiliul Local de Tineret Ialoveni s-a ales și cu un nou logo.
  2. Grupul de inițiativă civică „Tinerii de la Olimp”, Costești, lider – Tudor BIVOL, mentor – Natalia PETREA, proiectul „Biblioteca – templu al cunoștințelor”. Preocupați de atingerea unei performanțe educaționale în Liceul Teoretic Olimp, tinerii de la Costești vin cu inițiativa de a îmbogăți fondul de carte al Bibliotecii liceului, sporind astfel interesul și numărul cititorilor. Iar pentru ca lotul de carte ce urmează a fi procurat să întrunească pe deplin atât cerințele curriculare, cât și cele extracurriculare, tinerii au organizat două ședințe de lucru la care au participat profesorii de limbă română și elevi pasionați de lectură ai liceului. Astfel, echipa intenționează să promoveze cartea și biblioteca în rândurile elevilor din treapta primară, gimnazială și liceală pentru ca acestea să devină cu adevărat principala sursă de inspirație.
  3. Grupul de inițiativă civică „Noi suntem schimbarea”, Puhoi, lider – Adriana VDOVICENCO, mentor – Ana CATÎRĂU, proiectul „Cu VOInță găsim comoara ascunsă-n pagini !”. În cadrul ,,Orei poveștilor”, organizată în cadrul bibliotecii publice, tinerii de la Puhoi au informat 22 de elevi ai ciclului primar și părinții acestora despre frumoasa lor inițiativă de a crea și amenaja, în curtea instituției, un spațiu sigur, agreabil și atractiv pentru desfășurarea diferitor activități educative cu caracter non-formal. Astfel, echipa și-a unit eforturile pentru a planta 40 de trandafiri, a procura și apoi instala șase bănci și două urne.

Astfel, tinerii cititori vor avea șansa de a-și dezvolta creativitatea și personalitatea atât în interiorul bibliotecii, dar mai ales în noua oază culturală și spirituală, creată în acest scop.

  1. Consiliul Elevilor Liceului Teoretic ,,Aurel David”, Bardar, lider – Valeria OBOROCEANU, mentori – Svetlana PLUGARU și Mariana MOȘNEAGA, proiectul „Arborele Eminescian”. Necesitatea unui mijloc sigur și durabil de promovare a tinerelor talente în Liceul Teoretic „Aurel David” a mobilizat tinerii de la Bardar să vină cu o inițiativă extraordinară de a elabora revista „ Arborele Eminescian”. Astfel, în urma celor trei ședințe de echipă, a fost creat un grup de lucru, compus din 10 elevi, care se va ocupa de elaborarea structurii revistei, colectarea materialelor spre publicare, selectarea conținutului, redactarea lui și, bineînșeles, publicarea finală a acestuia. Publicarea primei ediții a revistei este preconizată pentru ziua de 9 decembrie.
  2. Grupul de inițiativă civică „Clubul tinerelor mămici”, Ialoveni, lider – Cristina ȘTEFĂNUCĂ, proiectul „O nouă orientare a copiilor – biblioteca”. Șapte mămici pline de entuziasm și inițiativă desfășoară de mai bine de doi ani diverse activități pentru sprijinirea Grădiniței nr. 3 ”Lăstărel”din Ialoveni, pentru ameliorarea și modernizarea condițiilor de realizare a procesului educativ. În acest sens, echipa mămicilor și-a propus să doteze Biblioteca grădiniței cu un lot de carte, un dulap pentru cărți, procurarea a 10 jocuri cu caracter educativ și achiziționarea unui televizor. Pentru atingerea obiectivelor propuse, grupul de inițiativă a organizat la începutul lunii octombrie, în aer liber, Iarmarocul „Toamnă,tomniță- bun venit la grădiniță!”, prin care a reușit să implice 20 de părinți și nouă cadre didactice ale grădiniței, dar și să adune fonduri în valoare de 4050 lei pentru procurarea celor necesare în proiect.
  3. Consiliul Local al Tinerilor Țipala, lider – Elena GHERMAN, mentor – Ion POPA, proiectul „Împreună spre un viitor mai bun”. Dornici de a dezvolta tinerilor abilități de voluntariat și spirit de echipă – valori fundamentale ale unei societăți prospere, membrii grupului de inițiativă de la Țipala și-au propus să organizeze o serie de evenimente cu caracrter educațional și distractiv pentru a stimula și mai mult participarea activă a acestora. Astfel, echipa a organizat Ora informativă cu genericul „Voluntariatul și activitatea consiliului local de tineret”, care a permis tuturor participanților o mai bună conștientizare a noțiunii de voluntariat, de implicare și dăruire. Totodată, membrii echipei s-au întrunit și în cardul unei mese rotunde cu vizionare de film, pentru a avea șansa de a comunica și a se cunoaște mai bine între ei, pentru o muncă de echipă mai eficientă pe parcursul implementării proiectului.

În cadrul atelierului II  Implicarea tinerilor în acţiuni de protecţie a mediului şi de promovare a educaţiei ecologice, coordonat de domnul Sergiu GURĂU, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni”, au participat:

  1. Consiliul Elevilor Liceului Teoretic Molești, lider – Ariadna TOPALĂ, mentor – Lilia TOPALĂ, proiectul “Un corp sănătos – o minte sănătoasă”. Pentru a informa comunitatea despre inițiativa tinerilor, aceștia au organizat mai multe ședințe informative cu elevii, profesorii și reprezentanții autorităților publice, totodată au creat o pagină pe Facebook, în care sunt prezentate activitățile proiectului. Tinerii au elaborat logoul echipei de volei și l-au imprimat pe 18 tricouri. Pînă în decembrie, membrii Consiliului Elevilor vor contribui, alături de Primăria Molești, la finisarea lucrărilor de amenajare a terenului de volei, inclusiv dotarea acestuia cu inventarul sportiv deja procurat. Tinerii își mai propun să desfășoare un trening cu genericul ,,Modul sănătos de viață. Cum și de ce?” și concursul intellectual “Erudit-Sportiv”.
  2. Grupul de inițiativă civică „Tânărul ecolog”, Costești, lider – Ion RUSU, mentor – Ion DUDNICENCO, proiectul „Amici pentru cei mici”. Plini de energie și încrezuți în importanța proiectului lor, „prietenii naturii” de la Costești au amenajat platformele unde în scurt timp vor fi amplasate 6 bănci de grădină și 4 urne pentru gunoi. Tinerii, au atras în proiectul lor mai mulți părinți care vor susține financiar inițiativa lor, iar administrația Liceului Teoretic Costești a fost convinsă să suporte mai multe cheltuiele necesare în proiect. În scurt timp, curtea blocului calselor primare va fi mai prietenoasă elevilor.
  3. Grupul de inițiativă civică „PRO”, Puhoi, lider – Cristina CODA, mentor – Tatiana SOLTAN, proiectul „Arta turismului”. Peste 20 de fete și băieți tineri de la Puhoi vor fi mai pregătiți în domeniul practicării turismului sportiv, fiindcă datorită acestui proiect, aceștia au început să se informeze prin intermediul trainingurilor despre această oportunitate. Urmează ca membrii grupului de inițiativă să-și dezvolte deprinderi de utilizare a corturilor, sacilor de dormit, busolelor, centurilor de siguranță și a funiilor, lucruri care vor fi achiziționate atît din resursele financiare oferite de către Fondul pentru Tineri Ialoveni, cît și agenții economici din localitate, inclusiv reprezentanți ai disporei puhoiene.
  4. Grupul de inițiativă civică „Tânărul ecolog”, Costești, lider – Ion RUSU, mentor – Ion DUDNICENCO, proiectul „Transportul eco”. Membrii grupului de inițiativă au stabilit modeul parcărilor pentru biciclete și au identificat furnizorul instalațiilor. Respectiv, visul mai multor elevi de la Liceul Teoretic Costești de a veni pe bicicletă la școală, va deveni realitate în această toamnă, fiindcă primele 15 locuri de parcare vor fi disponibile în scurt timp. Pentru a populariza importanța și beneficiile deplasării cu bicilete, precum și regulile de ciculație, inclusiv echipamentul de protecție, tinerii vor informa elevii liceului prin intermediul mai multor sesiuni de instruire.
  5. Consiliul Local al Tinerilor Văsieni, lider – Igor ANGHEL, mentor – Igor BODEAN, proiectul „Tinerii – pilonul principal al localității”. Datorită acestui proiect, drumul care duce spre Văsieni și-a schimbat aspectul în luna octombrie, fiindcă a avut loc o amplă acțiune de salubrizare și renovat monumentul de la intrarea pe teritoriul satului, cu implicarea a zeci de tineri voluntari. În luna noiembrie, o activitate de team building și leadership, realizată de formatori cu experiență, se va desfășura pentru circa 50 de tineri din Văsieni.
  6. Consiliul Local al Tinerilor Sociteni, lider – Jasmin MOLDOVANU, mentor – Alexandra MOLDOVANU, proiectul „Colțișorul zâmbetului”. Tinerii consilieri din Sociteni sunt mereu în acțiune, o demonstrează și prezentul proiect, care a constat pînă acum din mai multe acțiuni de consolidare a echipei și atragerea voluntarilor: ore de dame și șah, concurs de ingeniozitate, serată. Urmează să se desfășoară un sesiune informativă despre oportunitățile de lansare a afacerilor pentru tineri. Totodată, tinerii colaborează cu administrația publică locală pentru a reamenaja și dota cu noi instalații terenul de odihnă din localitate. Pînă la sfîrșit de noiembrie, terenul va fi iluminat pe timp de noapte cu felinare, vizitatorii adulți vor avea posibilitatea să utilizeze un aparat de fitness, iar cei mici să se joace în nisipieră.

Atelierul III Accesul facilitat al tinerilor la activităţi cultural-artistice şi de petrecere a timpului liber, a fost coordonat de domnul Victor PLETOSU, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni. Aici au participat:

  1. Grupul de inițiativă civică „Clubul tinerilor sportivi” din Costești, liderul Alina ADĂSCĂLIȚA și mentorul Liliana BORTA, a prezentat proiectul „O minte sănătoasă într-un corp sănătos !”, de care beneficiază cei peste 500 de elevi ai L .T. Costești. Tinerii au povestit că au organizat 3 activități de informare, cu genericul: ,,Alimentația sănătoasă hrănește fericirea”, în scopul marcării Zilei Alimentației Sănătoase – 16 octombrie. De asemenea, la 18 și 24 octombrie au desfășurat starturi vesele cu elevii L. T. Costești pentru a-i antrena să practice alergările, voleiul și baschetul. Urmează ca tinerii să doteze vestiarele sălii de sport cu dulăpioare și să desfășoare o campanie privind modul sănătos de viață.
  2. Consiliul Elevilor Liceului Teoretic ,,Dimitrie Cantemir” din Văsieni, liderul Victor ISTRATI și mentorul Ludmila MACARI, a vorbit despre realizarea proiectului „Fii activ, fii sportiv, fii pozitiv !” în parteneriat cu A. O. ,,Generația cu Obiective Libere și Democratice”, Văsieni . Elevii au achiziționat 2 mese de tenis, 1 set de mingi de tenis și 2 fileuri pentru masă pentru a atrage tineretul în activități sportive, dar și pentru a implica părinții în activitățile cu tineretul. În perioada 15 – 22 noiembrie, consiliul elevilor va organiza Turneul de baschet între echipele Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Văsieni și ale Liceului Teoretic Ruseștii Noi, precum și ale Gimnaziului „Mihai Eminescu”, Ulmu.
  3. Grupul de inițiativă civică „Dezvoltatorii” din Horești, liderul Nicolae DOGOT și mentorul Tatiana GUJA, este preocupat de implementarea proiectului „Vestiar aranjat”, în parteneriat cu Primăria satului Horești și L. T. Horești, de care beneficiază cei peste 234 de elevi ai liceului. Voluntarii au făcut curățenie în sala de sport, au desfășurat atelierul ,,Prin implicare se face schimbare” și urmează să procure materialele necesare pentru confecționarea celor 6 bănci și ale cuierelor, precum și instalarea corpurilor de iluminat.
  4. Grupul de inițiativă civică „GOLD” din Văsieni, liderul Igor BODEAN, a informat auditoriul despre desfășurarea proiectului „Tineri implicați – Viitor prosper II”, în parteneriat cu Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir” și cu un agent economic din localitate. Împreună cu doamna profesor Galina DARII a organizat atelierele de artizanat cu materiale reciclabile ,,Mâini dibace” și ,,Toamnă, dulce, toamnă” de care au beneficiat 30 de tineri alături de 20 de elevi cu cerințe educaționale speciale, care și-au demonstrat creativitatea și talentul. Conform calendarului de acțiuni al proiectului, pe parcursul lunii noiembrie va organiza cu elevii liceului starturi vesele ,,Cupa GOLD 2019”.
  5. Grupul de inițiativă civică „Teens got it!” din Ialoveni, liderul Ana-Maria CHERDEVARĂ, ne-a comunicat despre realizarea proiectului „Tânăr implicat = succes garantat”, în parteneriat cu Primăria orașului Ialoveni și Consiliul Local de Tineret Ialoveni. A reușit să implice 30 de voluntari în organizarea activităților dedicate Hramului orașului Ialoveni, la 27 octombrie, de Sfânta Cuvioasa Parascheva. A demonstrat promovarea originală a sărbătorii ,,HellFest” la emisiunea televizată ,,Abraziv”, prin expozițiile culinare și concursurile: ,,Cel mai original costum” și ,,Regele și regina balului”. Tinerii din Ialoveni vor organiza Concursul Raional TVC la 17 noiembrie 2019 în sala Casei Raionale de Cultură Ialoveni, unde va evolua și formația artistică ,,7 clase”.
  6. Grupul de inițiativă civică „Atelierul culorilor” din Ialoveni, liderul Marina SALCUȚAN și mentorul Nina POPESCU, a împărtăşit cu tinerii participanți experienţa trăită şi acumulată în cadrul activităţilor proiectului „Drumul talentului în lumea culorilor”, implementat în parteneriat cu Primăria Ialoveni spre beneficiul celor peste 100 de elevi ai Școlii de Arte Ialoveni. Scopul proiectului este dotarea Catedrei de pictură cu utilajul necesar proiectării imaginilor. Echipa a organizat o expoziție de picturi și sculpturi antice și contemporane, și urmează la 13 noiembrie să desfășoare un master-class ,,Tehnici noi ale artei decorative”, precum și Concursul ,,Tradiții și obiceiuri”.

Cei circa 80 de participanţi au beneficiat de servicii de transport, suport logistic, materiale necesare, pauză de prînz și pauză de cafea, din atitudinea generoasă a partenerilor: Consiliul Raional Ialoveni, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Fundaţia Est-Europeană din Moldova şi A. O. ,,Eco-Răzeni”, fapt pentru care le suntem profund recunoscători, pentru că şi-au adus aportul substanţial la buna organizare şi desfăşurare a evenimentului.

Tinerilor ingenioși le dorim mult succes în implementarea proiectelor şi atingerea obiectivelor și a rezultatelor scontate, care vor fi presentate și apreciate în cadrul Festivalului Raional al Tinerilor Activi, ce se va desfăşura la 07 decembrie 2019 !

243 afișări