CONFERINŢA REȚELEI CONSILIILOR LOCALE DE TINERET DIN RAIONUL IALOVENI

19 iulie 2019

     În contexul Programului ,,Costești – Capitala Tineretului 2019”, la 07 iulie 2019, în sala de festivități a Casei de Cultură Costeşti, s-a desfăşurat Conferinţa Rețelei Consiliilor Locale de Tineret din Raionul Ialoveni, la care au participat peste 40 de membri bravi și ingenioși ai consiliilor locale de tineret: Bardar, Răzeni, Ruseștii Noi, Sociteni, Țipala și Văsieni, Horești, Suruceni, Hansca care au desfăşurat un dialog constructiv cu autoritățile administraţiei publice locale.

      Evenimentul a fost organizat de Consiliul Raional de Tineret Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni” și A. O. ,,Alternativa”, Costești, cu suportul Consiliului Raional Ialoveni, al A. O. ,,Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova” şi al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, în scopul dezvoltării instrumentelor de participare a tinerilor la viaţa publică, la dezvoltarea comunității şi la procesul de luare a deciziilor.

      În deschiderea oficială a conferinţei ne-au onorat cu prezenţa şi cu mesaje de felicitare actorii dezvoltării politicilor de tineret: domnul Oleg Mereacre, vicepreședintele raionului Ialoveni, domnul Andrei Țurcanu, viceprimarul satului Costești, domnul Dian Gudima, secretar general al A. O. ,,Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova”, domnul Sergiu Gurău, director executiv al A. O. ,,Eco-Răzeni” și doamna Maria Bivol, președintele A. O. ,,Alternativa”, Costești. În pledoariile lor, au subliniat importanța fortificării și extinderii rețelei consiliilor de tineret în toate localitățile raionului pentru ca tinerii să beneficieze de dreptul și oportunitatea de a fi implicați, împuterniciți și reprezentați.

     Pentru a disemina bunele practici și experiențe în acest domeniu, domnișoara Maria Codreanu, președintele Consiliului Raional de Tineret Ialoveni, a prezentat un raport de activitate al consiliului pentru perioada 2018 – 2019, în care a evidențiat instrumentele de participare a tinerilor la etapele ciclului de politici publice şi la procesul de luare a deciziilor, în parteneriat cu actorii din sectorul public și sectorul asociativ, astfel, drept rezultat fiind elaborarea și implementarea unui program de acţiuni care să vină cu soluții la necesităţile şi provocările cu care se confruntă tinerii.

     Cu elan și entuziasm, tinerii consilieri din localitățile Bardar, Răzeni, Ruseștii Noi, Sociteni, Țipala și Văsieni, și–au prezentat activitățile de educație non-formală și proiectele comunitare desfășurate în perioada ianuarie – iunie 2019, demonstrând că, realizarea ideilor ingenioase ale tinerilor contribuie la stimularea creativităţii, voluntariatului, parteneriatului, spiritului de echipă şi încrederii în sine, prin care se face simţită schimbarea pozitivă în societate.

      Pentru a fi consolidate capacitățile consiliilor de tineret, participanţii au fost antrenaţi în două ateliere de instruire. Primul este întitulat ,,Elaborarea documentelor necesare și metode de promovare a activităților pe rețele de socializare”, fiind susținut de moderatoarele Maria Codreanu, Neonila Renchez și Marina Peticî. Al doilea atelier se referă la subiectul ,,Stabilirea parteneriatelor la nivel local și negociere” desfășurat de membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni: Anastasia Fuștei și Andrei Cebotaru. În fiecare panel tinerii consilieri au propus activități creative și inovative pentru planul de acțiuni ce urmează a fi realizat în al doilea semestru al anului 2019, care să contribuie la atingerea obiectivelor și indicatorilor rețelei consiliilor de tineret.

       Participanţii au beneficiat de servicii de transport, pauză de ceai și de prînz, instruire, logistică şi materialele necesare din atitudinea generoasă şi suportul considerabil al actorilor dezvoltării durabile a politicilor de tineret: Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Consiliul Raional Ialoveni, A. O. ,,Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova”, A. O. ,,Eco-Răzeni” și A. O. ,,Alternativa”, Costești, cărora, le suntem profund recunoscători.

      Tinerilor activi le dorim mult succes !!!

Personale:

253 afișări