ATELIERUL DE INSTRUIRE ,,LEADERSHIP ȘI MANAGEMENT”

16 aprilie 2019

În contextul Programului ,,Costești – Capitala Tineretului 2019”, sâmbătă, 13 aprilie 2019, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfăşurat Atelierul de instruire ,,Leadership și management”, cu participarea a peste douăzeci și cinci de tineri activi din localitățile: Răzeni, Costeşti, Sociteni, Ruseştii Noi, Ialoveni, Nimoreni, Țipala, Văsieni și Mileștii Mici.

Moderatorul atelierului – domnul expert Andrei CRIGAN, care reprezintă Compania ,,Gateway&Partners Moldova” a reuşit să convingă tinerii, atât prin îndemnul ,,Dezvoltă liderul din tine”, cât și antrenându-i în diverse exerciții, că leadershipul începe de la educația din familie și se afirmă prin educație, cunoștințe, pregătire, experiență, motivație și energie, potențial și personalitate complexă.

Prin diverse metode, jocuri energizante şi activităţi de educaţie non-formală tinerii participanţi au înțeles că liderul este persoana care are rolul de a consolida o echipă, poate inspira sau manipula mulțimea ce-l urmează pentru ideile și viziunea sa. Liderul se află în centrul sau în fruntea unei echipe și distribuind clar responsabilitățile, îndrumând și coordonând activitățile, are speranța că fiecare membru al echipei va aduce valoare adăugată realizării strategiei și proiectelor sale.

Tinerii au enumerat calitățile și valorile unui lider de calibru de 3600, veritabil și recunoscut: are sarcini de conducere, viziunea de a schimba lucrurile spre bunăstare în viața oamenilor. Este înzestrat cu putere și influență, angajament și consecvență, competențe și cunoștințe, putere și persuasiune, poziție și prestigiu, carismă și resurse profesionale.

Fiecare participant a descris, cu detalii, un lider din comunitate, sau de pe arena națională și internațională, pe care îl admiră, argumentînd criteriile: comunicarea sinceră și transparentă, mesajul, imaginea, direcția, prioritățile, strategia, tactica și viziunea sa fermă, influența cu impact, dominarea, popularitatea (modul cum își selectează stilul în funcție de auditoriu, cum maximizează potențialul oamenilor; îi atrege, îi inspiră, îi instruiește și îi motivează pentru a avea performanțe).

Într-o afacere liderul este antreprenorul care vinde convingător ideile și primește sprijin, asistat de mentorul care îl călăuzește prin metoda ,,coaching” de a genera soluții prin a adresa întrebări.

Asemeni unui proiect, o afacere durabilă pornește de la o problemă și de la ideea de a o rezolva. Dar este nevoie de idei noi de business pentru a deține un monopol temporar, pînă apar concurenții, pe care îi depășim prin inovația permanentă pentru dezvoltare. Antreprenorul-lider este înzestrat cu capacitatea de analiză a problemelor; identificarea soluțiilor și luarea deciziilor viabile; inițiază relații cu clienții și partenerii de afaceri; menține relațiile existente și cooperează cu ceilalți pentru a identifica oportunități; elaborează planul de implementare și își asumă rezultatul: riscă să piardă ce a investit (timp, spațiu, bani, efort, sănătate).

Antreprenorul este lider pentru că are inițiativă de afacere și are strategia de a dezvolta afacerea. Antreprenorul are manageri pe departamente în interiorul afacerii sale.

Disciplina zilnică și permanenta noastră tendință de a ne perfecționa capacitățile noastre, trebuie să avem și dreptul de a greși, uneori, greșelile ne învață mai mult decât succesul. Învățăm pe tot parcursul vieții !

Astfel, invităm tinerii activi, înzestrați cu spirit de întreprinzător să participe la următorul atelier de instruire ,,Aspecte legale ale afacerii”, care se vor desfășura duminică, 21 aprilie 2019, orele 09:00 – 17:00, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni.

Suntem profund recunoscători partenerilor consecvenţi: Consiliul Raional Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova pentru generozitatea şi suportul substanțial acordat la desfăşurarea evenimentului.

276 afișări