Mesajul de felicitare al președintelui-interimar al raionului cu ocazia sărbătorii de 8 martie

8 martie 2018

Stimate doamne și domnișoare, mame, fiice și bunici,

Primăvara – cel mai frumos anotimp să celebrăm Femeia: la fel de gingașă, de surprinzătoare și dătătoare de viață, precum anotimpul în care întreaga Natură renaște.

Tradiţional, la început de mărţişor, suntem onoraţi să celebrăm femeia care, prin graţia sa divină, aduce primăvara în sufletul nostru. Prin excelenţă, sărbătoarea femeii are semnificaţii de manifestare a dragostei şi înţelepciunii, frumuseţii şi perfecţiunii, demnităţii şi continuităţii vieţii pe pămînt.

Vă aducem în dar cele mai frumoase flori alături de cele mai sincere gânduri de recunoștință, respect și mulțumire, celebrând împreună Ziua de 8 martie. Nu întâmplător în calendarele întregii lumi Ziua internațională a femeii este sărbătorită în această perioadă, pentru că femeia este continuitatea fidelă a zilelor de primăvară, de lumină, puritate și tandrețe.

Astăzi, avem un motiv în plus de a exprima apreciere infinită femeii, cea care reprezintă pilonul responsabilității, al devotamentului și al curajului, ea este o sursă inepuizabilă de optimism, înțelepciune și inteligență.

Totodată, trebuie să recunoaștem rolul femeii în societate, să asigurăm menținerea echilibrului între femei și bărbați, să promovăm femeile în funcții de conducere. Avem femei primari, avem multe femei conducători ai secțiilor și direcțiilor în Consiliul raional, iar acest lucru nu vorbește decât de faptul că echitatea de gen va duce la consolidarea democrației și la prosperarea societății.

Să fiţi fericite, iar în familiile dumneavoastră să dăinuie bunăstarea şi căldura. Să rămâneţi mereu tot atât de puternice şi pline de viaţă. Vă dorim multă sănătate, bucurii, flori şi multe zâmbete!

 

Cu respect,

Președintele interimar al raionului Ialoveni,

Oleg MEREACRE

140 afișări