Masă rotundă

Astăzi, 09 noiembrie 2017, consiliul raional Ialoveni a organizat o masă rotundă, la care au  participat: șefii Centrelor de Sănătate Publică din raionul Ialoveni, medici de familie, specialiști din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei etc.Această activitate este desfășurată în cadrul programului,, Împreună în controlul Tuberculozei”: Eficientizarea controlului TB și TB-MDR prin consolidarea unui mediu favorabil tratamentului ambulator.

Cu un cuvînt de salut la această întrunire a venit domnul Anatolie DIMITRIU, președintele raionului Ialoveni și domnul Victor Istratiev, vicepreședintele raionului. Despre situația în raion ce reflectă aspectul tuberculozei a vorbit reprezentantul Programului Național de Control al Tuberculozei Pavel Rucșineanu, Președintele Asociației Naționale a Bolnavilor de Tuberculoză din Republica Moldova SMIT.

Domnul Stelian Cucu, șef al Centrului de Sănătate Publică Ialoveni a menționat despre rolul Asistenței Medicale Primare în controlul Tuberculozei; rolul Autorităților Publice Locale în controlul Tuberculozei, suportul Centrului Comunitar și Societății Civile.

Doamna Oxana Rucșineanu, director de proiect a informat despre tratamentul ambulator al tuberculozei: Servicii centrate pe pacient ,, Împreună în răspunsul la tuberculoză ”.